REȘIȚA – Ne-o spune, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate, senatorul Ioan Narcis Chisăliţă, care a mai adăugat că…
REȘIȚA – Primăria Reșița vinde ce nu-i mai trebuie și ia peste 1,5 milioane de euro pe care-i investește în viitor!
BOCȘA – Și nu este o glumă! În drum spre planurile mărețe ale administrației locale, au fost achiziționate trei containere-vestiar, iar în zonă au mai fost aduse containere-toaletă, cu cameră tehnică, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Deși trebuia finalizată până la sfârșitul anului trecut, achiziționarea fabricii de nutreţuri din Caransebeş (parte din fostul Agrobanat înființat cu ani în urmă de regretatul Florentin Cârpanu) de către grupul Agroland nu s-a realizat încă!
MOLDOVA NOUĂ – Exploatarea cuprului sună promițător pentru Moldova Nouă. Asta concluzionează reprezentanții autorităților locale din Clisură după o întrunire pe tema reluării exploatării zăcămintelor din oraș!
CARAȘ-SEVERIN – Sunt doar câteva dintre noile măsuri prinse în pachetul adoptat de Guvern, despre care ne vorbește deputatul cărășean Dumitru Rujan. Liberalul a explicat unele dintre măsurile sociale și economice lansate în noul pachet Sprijin pentru România, în valoare de 1,1 miliarde de euro!
REŞIŢA – Acum 170 de ani, se năştea la Botoşani, într-o familie despre care se spune că ar avea rădăcini bănăţene, cel care avea să devină poetul nepereche al naţiunii române, unicul şi genialul Mihai Eminescu.
REŞIŢA – Şi nu este vorba despre vreo glumă sau de vreun dezastru ecologic. Pur şi simplu, municipalitatea reşiţeană este pe cale să intre într-o reţea care va transforma PET-urile în fulgi, din care ulterior se pot face fibre textile de înaltă calitate sau chiar… mobilă.
REŞIŢA – Weekendul trecut cei de la Drumuri Judeţene au identificat şi deszăpezit mai multe locaţii care se pretau pentru amenajarea de refugii auto pe Semenic!
CARAȘ-SEVERIN – Începând de azi, 14 ianuarie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin are director nou chiar din interiorul instituţiei, Camelia Schinteie lucrând de 20 de ani în cadrul ITM.
REŞIŢA – De Ziua Naţională a Culturii, mai multe instituţii îşi dau mâna în organizarea unui eveniment menit să promoveze consumul de cultură în toate formele ei!
REŞIŢA – Oamenii legii spun că au reuşit să reţină un tânăr bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe. Acesta are 23 de ani, este din Reşiţa, iar polițiștii de investigații criminale de la Municipiu au reuşit să-i dea de urmă luni.
CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne își asumă reorganizarea MAI, chiar dacă unele măsuri ar putea deranja!
ANINA – Astăzi se împlinesc 14 ani de la teribilul accident minier care a secerat șapte vieţi dintr-un foc şi a distrus multe altele.
CARAŞ-SEVERIN – Acum online-ul acaparează tot. De la tranzacţii de milioane, la anunţurile micilor întreprinzători sau prestatori de servicii, totul este accesibil acum din confortul propriului cămin sau birou.
CARANSEBEȘ – Consiliul Local nu și-a exprimat dreptul de preempțiune pentru terenul de aproape 8.000 de metri pătrați, chiar dacă au existat voci care îl voiau în patrimoniul Caransebeșului.





