Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Diplomă de merit și 1.000 de lei primă pentru polițiștii locali Ion Bara și Constantin Șarpe!

Acum câteva săptămâni, oamenii unei firme din oraș au fost prinși aruncând deșeuri provenite din construcții într-o zonă limitrofă intravilanului orașului. S-a lăsat cu amendă de 50.000 de lei și confiscarea microbuzului cu care era transportat molozul. Un microbuz relativ nou care, în estimarea primarului Ioan Popa, valorează în jur de 30.000 de euro. Aflați la datorie, cei doi polițiști locali și-au făcut datoria impecabil.

Referitor la acest aspect, directorul Poliției Locale Reșița, Alexandru Ciati, atrage atenția că sancțiunile pentru astfel de fapte s-au înăsprit, putând ajunge până la 30.000 de lei pentru persoane fizice și până la 70.000 de lei pentru persoane juridice. O altă măsură este și confiscarea autovehiculului folosit transportarea deșeurilor. Cei prinși în fapt au dreptul de a se adresa instanțelor de judecată, însă puțin probabil să-și poate recupera autovehiculul confiscat. În consecință, microbuzul confiscat recent, cel mai probabil, va fi scos la licitație.

Poliția Locală e cu ochii și pe cei care aruncă deșeuri pe domeniul public. Ciati a exemplificat cu o acțiune desfășurată la începutul campaniei de curățenie, în zona Victoria. Într-o singură zi, 101 persoane au fost sancționate. Iar sancțiunile sunt între 300 și 500 lei.

De altfel, doar în primul trimestru din 2022, sancțiunile aplicate au fost în valoare totală de 45.550 de lei, asta chiar dacă numărul de depozitări neconforme a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 19 la 8. Pe lângă faptul că sancțiunile s-au înăsprit, sunt câteva puncte pe care Poliția Locală le monitorizează atât prin resursa umană, cât și prin mijloace video tocmai pentru a descuraja asemenea fapte. Lucru dorit și de primarul Popa, care îndeamnă polițiștii locali la intransigență în ce privește disciplina.

„E foarte important să menținem o anumită disciplină în oraș pentru ca asemenea evenimente să fie cât mai rare. Este singura modalitate prin care ne putem apropia de Europa civilizată. Lumea crede că acolo oamenii sunt civilizați și educați dar, în primul rând, este coerciția. Acolo amenzile și rigoarea sunt foarte mari și de aici pornește tot”, a punctat Popa.

Municipalitatea a creat două puncte de depozitare gratuită a deșeurilor provenite din construcții, mobilă etc. Unul este în Stavila, pe str. Scorușului, și unul în Govândari, în spatele Kaufland, pe Bd. Muncii nr. 25. Orarul este luni-vineri, între orele 8:00-16:00. De asemenea, polițiștii locali au primit 50 de pistoale noi, în locul celor fabricate în anii ‘50 pe care le-au folosit până nu demult. Urmează achiziția de autovehicule noi și de mijloace de deplasare mai facilă. Concret, primăria caută scutere electrice, în prezent fiind analizate mai multe oferte din care, în două-trei luni, se va alege una.
Popa susține că e important ca Poliția Locală să performeze și pentru că, în ultimii 10-15 ani, poliția națională își restrânge efectivele. Întrebat despre Programul Rabla, prin care se poate renunța la o mașină veche și se poate primi bonificație fără achiziția alteia noi, primarul a explicat că banii vor veni de la Ministerul Mediului. În prezent însă, sunt așteptate normele metodologice pentru aplicarea programului amintit.

JCS-Ionel Ivașcu