Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Cu prilejul votării unui proiect de lege care aduce îmbunătățiri distribuirii taloanelor pensionarilor militari, deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan, în calitate de secretar al Comisiei pentru apărare, a subliniat că își dorește simplificarea și îmbunătățirea serviciilor oferite celor care ne-au apărat și ne apără!

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – La aproape un an de când ministrul Sorin Grindeanu anula prima licitație pentru proiectarea drumului de mare viteză Lugoj-Craiova, preluată de la predecesorul său, Cătălin Drulă, s-au găsit în sfârșit câștigătorii pentru elaborarea primelor două Studii de Fezabilitate (SF) necesare construcției a două loturi din acest drum!

CARANSEBEȘ – Zilele trecute au avut loc alegeri la Colegiul Medicilor din România (CMR), iar noul președinte al forului este medicul Daniel Coriu. Acesta a primit 31 de voturi, față de cele doar 18 obținute de Gheorghe Borcean. Chirurgul Gheorghe Borcean rămâne totuși vicepreședinte al Colegiului Medicilor și membru al Biroului Executiv, urmând să coordoneze Departamentul de Jurisdicție profesională!

REȘIȚA – Campionatele Naționale de lupte seniori au avut loc la Sala Polivalentă din Reșița, competiție la care luptătorii reșițeni s-au remarcat. Șapte medalii (două de aur, una de argint și patru de bronz) au cucerit sportivii antrenați de Adrian Dacica și Florin Dință, iar în clasamentul pe cluburi și asociații, Reșița a ieșit pe locul 2. Cu echipa, Reșița a ieșit pe 3!