CARAŞ-SEVERIN – Iar faptul că în statisticile naţionale Caraș-Severinul apare cu 23 de vindecaţi nu are nicio legătură cu judeţul…
MARGA – Pe unul dintre coridoarele Vilei „Lia”, unde locuiesc soţii Jompan, există un perete magic, de la care greu îți iei privirea!
HERCULANE – Peste 5,3 milioane de lei este suma solicitată de Prefectura Caraş-Severin, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat recent, pentru două clădiri monument istoric din Herculane: Vila Elisabeta şi Podul de Piatră!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Luptătorii seniori de la CSM Reșița au avut o comportare excelentă la Cupa României, organizată la Târgu Mureș!
EZERIȘ – Formația cărășeană Progresul Ezeriș, deși a retrogradat fotbalistic în Liga 4 la finalul sezonului trecut, va continua în Liga 3! Mai mult, clubul își va schimba statutul și va deveni Fotbal Club Progresul Ezeriș S.A.!
CARAŞ-SEVERIN – Din cele 146 de note de 10 obţinute la nivel naţional la Titularizare, una este din Caraş-Severin. În judeţ, aproximativ 30% dintre candidaţi au obţinut note între 1-4,99!
CARANSEBEȘ – Potrivit celor de la Hidroelectrica, 1.5 milioane lei vor ajunge la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru echipamente de primă urgență, echipamente de protecție, materiale de curățare, echipamente sanitare, dezinfectanți și alte obiecte esențiale folosite în scopul protejării pacienților și al personalului!
REŞIŢA – Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, susţine în continuare Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, făcând, ieri, în nume personal o donaţie însemnată!
REŞIŢA – Persoanele cu handicap grav şi însoţitorii acestora vor avea drepturile băneşti asigurate!
CARAŞ-SEVERIN – Şi asta nu o spunem noi, ci ministrul de Interne, Marcel Vela, în Ordonanţa militară nr. 3, în articolul 1 litera h)!
REȘIȚA – Fostul gimnast din lotul olimpic al României, reșițeanul Răzvan Şelariu, a decis să renunțe la locuința socială primită de la Primăria Reșița în anul 2010, drept răsplată în urma obținerii medaliei olimpice în anul 2004. Acesta a oferit imobilul unei familii cu probleme financiare din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Comisiei de apărare din Parlamentul României, Ion Mocioalcă, a adresat o interpelare al cărei subiect vizează măsurile concrete luate de Guvernul României pentru atragerea a câtor mai multe fonduri europene în vederea gestionării crizei COVID 19 în România!
ROMÂNIA. Senatorul Eugen Teodorovici, fostul ministru de finanțe al României, vrea ca Senatul să adopte azi mai multe măsuri menite să îi sprijine pe români!
ROMÂNIA – Ministrul de Interne, Marcel Vela, a dat luni seara două ordonanțe militare, iar Suceava este în carantină!
REȘIȚA – Un apel la 112 raporta, în această seară, undeva în jurul orei 19.15, faptul că doi bărbați au fost găsiți decedați într-o locuință din Reșița, din interior simțindu-se miros de gaz metan. La fața locului, echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Reșița a găsit trupurile neînsuflețite ale celor doi, de 31, respectiv 44 de ani!
REŞIŢA – Reşiţenii s-au ascuns de frica patrulei poliţiştilor care, dincolo de emoţia difuzării imnului naţional, şi-au făcut simţită prezenţa şi printre blocuri!





