Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Reşiţenii s-au ascuns de frica patrulei poliţiştilor care, dincolo de emoţia difuzării imnului naţional, şi-au făcut simţită prezenţa şi printre blocuri!

Emoţionant momentul când, la ordinul ministrului Vela, poliţiştii au început să circule cu maşinile în oraş, difuzând imnul naţional. Avertizaţi că pot primi amendă dacă nu stau în casă, cei mai conştienţi că nu merită să rişti amenzi atât de mari au preferat să-şi ia gura de aer deschizând fereastra, iar mişcarea şi-au făcut-o după modelul celor mai multe vedete. Alţii au mers la noroc, iar în momentul în care auzeau imnul se retrăgeau, fie în scara blocului, fie după containerele de gunoi, asta doar ce am surprins sâmbătă seara, când am realizat că n-avea ce să caute imnul nostru pe fondul vizionării unui film american.

Doar în ultimele 48 de ore, poliţiştii au aplicat 476 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 708.570 lei pentru nerespectarea ordonanţelor militare privind izolarea la domiciliu şi restricţiile de circulaţie.

În acest weekend, au fost mobilizaţi 676 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali din Caraş-Severin, care au verificat 3.174 persoane, echipaje mixte intensificând acţiunile de păstrare a siguranţei publice, în scopul respectării măsurilor dispuse prin ordonanţele militare. În afară de cele 476 de sanţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu şi restricţiile de circulaţie, poliţiştii au aplicat alte 20 de amenzi în valoare de 51.000 lei. Acestea au fost date unor societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate pentru nerespectarea Legii 12/1990, republicată, respectiv comercializarea unor mărfuri fără documente, neexpunere la vânzare a mărfurilor existente. S-au făcut controale la cei care comercializează dezinfectanţi, alcool sanitar, clor, dar şi pentru alte nereguli.

Nici DSP-ul nu iartă la capitolul amenzi!

Când în joc e sănătatea publică, ţinând cont de viteza de răspândire a SARS COV-2, de opt ori mai mare ca cea a unei gripe banale, potrivit medicilor specialişti, cei care încă mai cred că pot da o fugă până la magazin în timpul autoizolării la domiciliu se înşeală. Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a dat până acum 11 amenzi, în cuantum de 160.000. Cele mai recente au fost aplicate luni, 30 martie 2020, unei familii din Oraviţa, care nu a respectat protocolul autoizolării la domiciliu. Procesul verbal complet a fost întocmit de Poliţia Oraviţa, după care a fost analizat de Comitetul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei instituit la nivelul Instituţiei Prefectului şi înregistrat la DSP CS cu nr. 2673/30 martie 2020. Este vorba de două amenzi aplicate familiei din Oraviţa de către Inspecţia Sanitară de Stat, în valoare de 20.000 lei fiecare.

Au mai fost aplicate amenzi la Moldova Nouă – 10.000 lei, Milcoveni – 20.000 lei, Dognecea – 20.000 lei şi Verendin – 20.000 lei. Dacă în 15 zile nu se achită jumătate din amendă, se procedează la blocarea conturilor, avertizează autorităţile. Banii încasaţi din amenzi ajung la UAT-uri.

JCS-Alexandra Gorghiu