REȘIȚA – Newyorkezul stabilit de câțiva ani la Reșița i-a impresionat pe cei patru jurați cu piesa „It’s a man’s…
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat cărășean spune că PSD a depus, marți, în Parlament, o inițiativă legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor!
REȘIȚA – Poliția județului atrage atenția că folosirea ATV-urilor nu este o joacă, după ce în minivacanță un copil de doar 11 ani s-ar fi urcat pe un asemenea vehicul neînmatriculat, fără să aibă dreptul de a-l conduce!
REŞIŢA – Potrivit primarului Ioan Popa, festivalul trebuie organizat câteva zile mai devreme, pentru că altfel drumurile din zonă ar fi fost închise, pentru Campionatul Naţional de Viteză în Coastă.
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă au funcţionat cu jumătate din schema de personal asigurată, am fost asiguraţi că parchetele din judeţ…
REŞIŢA – Programul naţional ce se desfăşoară sub acest generic a fost implementat de Asociaţia ProMAMA şi a fost accesat cu succes şi de maternitatea SJU Reşiţa, în toamna anului trecut, am fost informaţi printr-un comunicat de presă.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Munca prestată de antrenorii de la Mundo începe să dea roade! Drept urmare, tânărul Denis Macovei a fost selectat să participe în vară la o acțiune a Federației Române de Fotbal!
CARANSEBEȘ – Memorialul „Adalbert Batkai’’ la judo a avut loc la Lugoj, iar sportivii legitimați la Energetica CSM Caransebeș au reușit o nouă performanță notabilă! Aceștia s-au clasat pe primul loc la toate categoriile de vârstă la care au participat!
CARAȘ-SEVERIN – Edificiul vechi de peste trei veacuri a fost surprins într-o lucrare realizată de pictorul Lucian Popovici!
REȘIȚA – Tânărul fotbalist Demetris Cristodulo a oferit o pasă de gol în partida amicală dintre România U18 și Ungaria U18, meci încheiat cu scorul de 1-1!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni s-au calificat la faza finală a Campionatelor Naționale Individuale de seniori și cadeți, în urma concursului de la Târgoviște. Iar la finalul acestei săptămâni va avea loc turneul de calificare pentru Cupa României la juniori, concurs ce va avea loc la Constanța!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean Ion Mocioalcă este revoltat pe iniţiativa a 61 de parlamentarii ai Puterii, care au depus la Senat o lege prin care să se dea din nou drumul vânzării de terenuri agricole!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul liberal cărăşean Dumitru Rujan a prezentat câteva dintre măsurile prevăzute într-un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului, document care îşi propune să stimuleze revenirea la muncă a persoanelor aflate în concediu de creștere a copilului, prin majorarea stimulentului de inserție la 1.500 lei dacă părintele revine la serviciu înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni!
CARAŞ-SEVERIN – Mai exact, preşedintele Consiliului Judeţean caută soluţii pentru regularizarea râului Cerna și identificarea posibilităților de reabilitare a Băilor Neptun!
CARAŞ-SEVERIN – În ultimele zile, în şcolile din judeţ s-au îmbolnăvit 13 elevi și şase cadre didactice, iar alți cinci elevi au simptome!
CARANSEBEŞ, OŢELU ROŞU – Intervenţia pompierilor militari cărăşeni a fost solicitată, marţi, la o explozie şi un incendiu!
CARAȘ-SEVERIN – Redactorul-şef al ziarului „Caraş-Severinul în 7 Zile”, Adrian Crânganu, a primit recent Distincţia „Credinţă şi Loialitate”, acordată anual de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, preşedinte Doru-Dinu Glăvan, unor jurnalişti care „s-au evidenţiat, prin talentul, devoţiunea şi responsabilitatea puse în slujba înnobilării acestei profesii”!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean spune că lucrurile avansează tot mai sigur spre modernizarea şi reabilitarea căii ferate care leagă Reşiţa de aeroportul din Timişoara, dar şi a celei care asigură legăturia cu Serbia, prin Voiteni – Moraviţa!
CARAȘ-SEVERIN – Asta susţine preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, care mai spune că multe probleme nu şi-au găsit rezolvarea!
