Viteza în... coasta Custom Reşiţa Festival - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Potrivit primarului Ioan Popa, festivalul trebuie organizat câteva zile mai devreme, pentru că altfel drumurile din zonă ar fi fost închise, pentru Campionatul Naţional de Viteză în Coastă.

Primarul Ioan Popa ne-a obişnuit cu dezvăluirile unor nume sonore, cap de afiş la Custom Reşiţa Festival, făcute în luna cadourilor. Pentru această ediţie, dezvăluirile au fost amânate pentru ianuarie, doar că… luna a trecut, iar organizatorii au trecut de tot felul de piedici, însă ne-au asigurat că există totuşi nişte nume.

„S-a făcut o listă, un shortlist, împreună cu Emagic, a explicat primarul Ioan Popa. Şi la ora asta Emagicul a contactat artiştii, nu ştiu să vă dau detalii cu cei care vor rămâne. Pentru că noi am făcut o listă împreună cu ei, cu ce ne-am dori să vină, acuma rămâne de văzut şi dacă trupele alea sunt disponibile în perioada respectivă. Mai cu seamă că am mai avut o problemă destul de delicată pe care am rezolvat-o într-un mod nu foarte elegant. În sensul că etapa de Viteză în Coastă este exact în 3-5 iulie, şi atunci cu siguranţă nu am fi putut circula pe acolo pentru că se închide drumul. Atunci aveam două opţiuni: ori să mutăm VTM-ul în săptămâna precedentă, în ultima din iunie, ori să ne mutăm noi cu Custom-ul. Ne-am chinuit câteva zile să mutăm VTM-ul, n-am reuşit. Şi probabil Custom-ul îl vom face în ultimul weekend din iunie. Şi atunci, evident că de aici treci mai departe la trupe să vezi, chemi trupa, în ce dată o chemi. Noi nu ştiam nici asta“.

Altfel spus, Custom Reşiţa Festival va fi organizat în paralel cu tradiţionalele Zile ale Reşiţei, de care abia a reuşit să se desprindă. „Dorinţa mea ar fi fost să îl facem în prima săptămână din iulie, dar facem când se poate“, a încheiat primarul Ioan Popa.

JCS-A.M.