ADVERTORIAL. Infrastructura este vitală în dezvoltarea şi prosperitatea unei zone sau comunităţi. Din păcate, la acest aspect, judeţul nostru nu…
REȘIȚA – Aproape 13 milioane de lei au fost investiți în reabilitarea unității de învățământ din Reșița. Investiția a fost finanțată din fonduri europene prin REGIO – Programul Operațional Regional 2014-2020!
CARAŞ-SEVERIN – De curând, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ciprian Măceşanu, edilul din Ticvaniu Mare, a semnat contractele de finanţare pentru două aşezăminte culturale din comună, finanţările fiind asigurate prin intermediul PNRR, Componenta 10-Fondul Local!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un bărbat de 38 de ani din Padina Matei care s-a stins din viață în 3 februarie, internat inițial la Moldova Nouă, apoi la Reșița, unde a decedat pe secția ATI!
REȘIȚA – Dezvoltatorii Nhood nu doar caută să „restarteze“ nucleul gri din inima Reșiței, ci și să transforme municipiul de pe Bârzava într-un prim proiect de urmat pentru alte 30 de orașe!
CARANSEBEŞ – Cu multe proiecte pe PNRR, Anghel Saligny sau Fondul de Mediu deja aprobate, unele și cu contractele semnate, Primăria Caransebeș n-a avut același succes la bani europeni sau guvernamentali pentru modernizarea iluminatului public!
ORAVIŢA – Este oficial, ordinul a fost emis miercuri, 18 noiembrie 2020, de ministrul Sănătăţii, şi a fost deja publicat în Monitorul Oficial!
CARAȘ-SEVERIN – 260 de poliţişti au efectuat 87 de percheziţii la sediile unui distribuitor de gaz pentru că s-au raportat pierderi false ce au dus la creşterea facturilor. Patru dintre percheziții au avut loc în Caraș-Severin!
ROMÂNIA – Marcel Vela a prezentat într-o conferință de presă mai multe acțiuni importante ale polițiștilor din ultimele zile, soldate cu prinderea unor infractori extrem de periculoși!
BĂILE HERCULANE – Valoarea totală a investiţiei a depăşit costurile iniţiale, prevăzute în proiect, asta din cauză că s-a mărit numărul de elevi!
ADVERTORIAL. Fundația EUROLINK – Casa Europei, împreună cu profesorul Miroslav Tașcu-Stavre, expert în evaluarea politicilor de dezvoltare regională, organizează o sesiune de lucru Empowering Banatul de Munte sâmbătă, 21 noiembrie, în intervalul orar 11.00-16.00, la Moldova Nouă, cu suportul Asociației Dunărea Moldova Nouă!
REȘIȚA – Echipa pregătită de Alin Minteuan va întâlni sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 11:00, în deplasare, formația Farul Constanța 1920. Rosso-nerii sunt într-o formă bună și au un moral ridicat după ultimele două jocuri, pe care au reușit să le câștige, 1-0 cu Concordia Chiajna și 2-1 cu Universitatea Cluj!
ADVERTORIAL. De când mă ştiu, în Caraş-Severin se vorbeşte de revigorarea turismului. S-a vorbit atât de mult fără ca autorităţile să facă ceva concret încât deja subiectul pare banal şi nimeni nu mai crede în atingerea acestui obiectiv!
ADVERTORIAL. Adevărul spus cu jumătate de măsură. O practică atât de des întâlnită în rândul parlamentarilor din România, încât mai că îmi vine să spun cu tristețe că ar putea fi liniștit legiferată!
CARAŞ-SEVERIN – O decizie fulger a fost anunţată, în premieră, în sala de şedinţe a administraţiei judeţene: Paul Purea a dorit ca noi, mass media cărăşeană, să fim primii care aflăm despre demisia sa din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară şi din calitatea de membru al formaţiunii politice!
REŞIŢA – Potrivit primarului Nelu Popa, autoritatea locală a sărit în ajutorul firmei partenere de la cinematograf, urmând să asigure lunar 20.000 de lei pentru plata salariilor şi a facturilor la utilităţi!
