Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – O decizie fulger a fost anunţată, în premieră, în sala de şedinţe a administraţiei judeţene: Paul Purea a dorit ca noi, mass media cărăşeană, să fim primii care aflăm despre demisia sa din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară şi din calitatea de membru al formaţiunii politice!

Reputatul medic Paul Purea a ţinut să-şi motiveze decizia prin faptul că „oricum s-a instituit o degringoladă groaznică între mine, între părerile mele, între politica pe care am vrut eu s-o duc, între maniera mea de lucru şi acţiunile din ultima vreme, mai ales din ultimul an, ale preşedintelui acestui partid. Urăsc minciuna, fabulaţiile, atitudinea de a lua hotărâri de unul singur. Partidul Mişcarea Populară din Caraş-Severin se îndreaptă, după părerea mea, din ce în ce mai mult spre o politică dictatorială. Nu este ceva exagerat ce vă spun, îmi asum ceea ce afirm. În ultimul an am fost fost mereu îndepărtat de la acţiunile şi de la şedinţele partidului. Listele care s-au făcut pentru Consiliul Judeţean, cât şi pentru celelalte administraţii locale, orăşeneşti şi comunale n-au fost făcute într-o şedinţă, într-o dezbatere, într-o discuţie cu membrii sau cu conducerea partidului, ci pur şi simplu de un singur om, de preşedintele acestui partid. Mai mult decât atât, listele de candidaţi pentru Parlamentul României, la fel, n-au fost altceva decât o înţelegere între două persoane: Ionuţ Popovici, ca preşedinte al partidului, şi Eugen Cismăneanţu, fost primar din Bocşa“.

Paul Purea a povestit cum a asistat, marţi seară la o transmisiune pe Facebook în care preşedintele Popovici „a spus aşa: nu s-a ştiut până în ultimele zile, şi aşa mai departe, cine va fi pus pe lista pentru Senatul României. E, adevărul este că, la o săptămână după alegerile locale, după ce şi-a văzut rezultatele destul de bune, nu mi-a mai răspuns la telefon. Eu chiar mi-am făcut foarte multe probleme, poate că e bolnav, poate că s-a întâmplat ceva, dar n-a fost asta. După foarte multe insistenţe mi-a spus: nu mai are niciun rost să telefonaţi sau să discutăm, pentru că Eugen nu vă vrea! (…) Orice-aţi face, puteţi să anunţaţi Bucureştiul sau să discutaţi cu cine vreţi, Eugen va fi cap de listă la Senat“.

Paul Purea crede că ar fi meritat să fie pe listele pentru Parlament pentru ca, împreună cu alţi aleşi competenţi, să facă demersurile pentru o reformă reală în sănătate. Deocamdată nu are planuri de înscriere în alt partid iar în PMP spune că nu se mai regăseşte sub conducerea celor doi.

JCS-Antoniu Mocanu