CARAŞ-SEVERIN – Aşa cum vă spuneam, vinerea trecută la PSD au trecut 12 dintre primarii independenţi, foști anterior la PMP și Pro România, care au fost în judeţ. Şi este vorba de edilii unor comune importante!
MOLDOVA NOUĂ – Primarul oraşului, Ion Chisăliță, se află în negocieri cu reprezentanţii companiei Delphi, adusă de el cândva în zonă, pentru a recupera halele închiriate de la Primărie în scopul relocării în aceste spații a altor investitori!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asta este prima concluzie care se poate trage analizând rezultatele celei mai recente acțiuni „Truck&Bus“ (camion și autobuz), derulate de polițiștii cărășeni pe drumurile publice din județ!
REŞIŢA – În loc de VIP, un centru pentru persoane cu dizabilităţi! Aceasta este decizia recentă a administraţiei locale!
MEHADICA – Rețeaua aflată în lucru la Mehadica e aproape gata. Vor urma lucrările la stația de epurare!
REŞIŢA – La nivel de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă exclude din start vreo înţelegere cu PNL pentru alegerile locale.
MUNTELE MIC – După nenumărate piedici, procese şi scandaluri mediatice, cruciada omului de afaceri Romeo Dunca începe să dea primele semne de izbândă.
REŞIŢA – Primarul Ioan Popa ne-a vorbit despre dezvoltarea unei zone rezidenţiale, la umbra stemei oraşului.
REȘIȚA – Magia Crăciunului a trecut, renii au plecat. Nu-şi pune nimeni întrebări. Lumina Naşterii Domnului a fost, dar nu ştiu cât a intrat în noi. Nici măcar nu ştim dacă l-am fixat pe Isus în suflete şi gânduri mai mult de câteva secunde. Măcar pentru a putea să întrebăm unde am greşit. Ce nu am făcut anul acesta?
MOLDOVA NOUĂ – După inaugurarea oficială a punctului de trecere al frontierei Moldova Nouă – Golubac, cu bacul, începând cu data de luni, 30 decembrie, ora 9:00, serviciul este disponibil publicului larg.
SEMENIC – Sfidând ceaţa densă, vântul şi temperaturi de -12 grade, schiorii adevăraţi au luat duminică, 29 decembrie 2019, cu asalt pârtiile de pe Muntele Semenic.
CARANSEBEȘ – Cei care au scris istorie pentru voleiul din Caransebeș s-au adunat la final de an pentru a depăna amintiri și a rememora momentele când voleiul gugulan era la cel mai înalt nivel.
REȘIȚA – Pe data de 3 ianuarie este programată reunirea handbaliștilor de la CSM Reșița, în vederea reluării pregătirii pentru a doua parte a Ligii Naționale.
REȘIȚA – În perioada 27-29 decembrie a avut loc, la Sala Polivalentă, ediția a XIII-a a Memorialului „Viorel Racoceanu” la fotbal în sală. La startul turneului s-au aliniat șase echipe, împărțite în două grupe.
ORAVIȚA – Un tânăr de 28 de ani s-a ales cu dosar penal pentru distrugere prin incendiere, după ce a dat intenționat foc apartamentului în care locuia propriul tată. Totul s-a întâmplat în 27 decembrie, în jurul orei 23, când incendiul izbucnit la un bloc de locuințe a fost raportat autorităților.