Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Banii vor asigura cofinanţarea necesară pentru a duce la bun sfârşit toate proiectele de investiţii ale urbei!

Potrivit unei hotărâri de consiliu local de acum doi ani, administraţia reşiţeană a aprobat contractarea unei finanţări rambursabile pentru realizarea unor obiective de interes local. Între timp, acest act normativ a fost modificat şi completat în 2019, prin actualizarea sumei împrumutului şi modificarea listei obiectivelor de investiţii, fiind totodată contractat şi un împrumut bancar asociat proiectelor de investiţii cu cofinanţare europeană semnate până la nivelul anului trecut. Acest împrumut bancar, contractat în 2019 de Primăria Reşiţa, a fost în valoare de 15,6 milioane lei.

Recent, printr-o decizie recentă a consilierilor reşiţeni va fi contractat un nou credit bancar, în valoare de 19,3 milioane lei, asta datorită faptului că, în prezent, au mai fost semnate şi alte contracte de finanţare nerambursabilă. De asemenea, a fost reactualizată lista obiectivelor de investiţii care urmează să fie finanţate cu fonduri atrase prin contractarea creditului bancar.

Lista obiectivelor de investiţii care beneficiază de finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană cuprinde două loturi de proiecte. În primul lot au fost incluse proiecte ce vizează reabilitări energetice la unele unităţi de învăţământ şi anume la Colegiul Naţional “Traian Lalescu”, Liceul Teologic Baptist, Colegiul Economic “Banatul Montan”, Colegiul Naţional “Mircea Eliade”, Liceul Teoretic “Traian Vuia”. De asemenea tot aici, sunt cuprinse şi lucrările de anvelopare la blocurile turn A2, A3, A4, A6. A7 din str. Horea, la blocul 25 din Piaţa 1 Decembrie, blocul Nr.35 din str.G.A. Petculescu, dar şi faza 1 din proiectul pentru modernizarea transportului public electric şi amenajarea infrastructurii, precum şi lucrările complexe de reabilitare a Centrului Civic. Al doilea lot cuprinde reabilitarea a două licee, respectiv Colegiul Naţional “Diaconovici-Tietz”, Colegiul Tehnic şi a încă cinci grădiniţe, dar şi anveloparea blocurilor din str. I.L.Caragiale, B-dul Republicii Nr.27, B-dul Republicii Nr.20, achiziţia mijloacelor de transport public-tramvaie cu lungime de 18 m, bidirecţionale, modernizarea transportului public electric şi amenajarea infrastructurii-faza 2, modernizarea sistemului de iluminat public aferent parcurilor şi arterelor principale ale Reşiţei, amenajarea unui spaţiu de agrement, inclusiv străzi şi utilităţi, precum şi interconectarea zonei marginalizate Mociur cu cartiere din Centru şi Govândari, printr-o promenadă cu piste de biciclete.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu