MOLDOVA NOUĂ – Asociaţia “Dunărea Moldova Nouă”, cu sprijinul şi aprobarea Primăriei oraşului de la Dunăre, organizează astăzi, 14 martie…
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni vor participa la Campionatul European U15, competiție ce se va desfășura în perioada 16-19 iulie, la Zagreb, în Croația! Reșița va fi reprezentată de doi sportivi la acest campionat!
CORNEA – Un grav accident rutier s-a produs pe DN 6 (E 70), în apropiere de Crușovăț, sat aparținător de comuna Cornea. Potrivit salvatorilor, accidentul s-a produs între un TIR și două autoturisme, în care se aflau cinci persoane (patru adulți și un copil), într-unul dintre autoturisme o persoană rămânând încarcerată!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Luni, 11 iulie 2022, primăria va preda amplasamentul pentru demararea proiectului “Construire bază sportivă Tip 2, Calea Caransebeșului nr. 2”!
REȘIȚA – În această perioadă, Salonul de Artă și Industrie al TMK Artrom Reșița găzduiește o expoziție cu fotografii realizate de Ioan Mato, fost fotograf al combinatului reșițean și fondator al Cineclubului „Siderurgistul”!
CARAȘ-SEVERIN – Festivalul de Jazz de la Gărâna a prilejuit o conferință de presă susținută de structurile implicate în asigurarea ordinii publice – Poliție, pompieri, jandarmi, dar și antidrog –, la sediul Poliției județului!
REŞIŢA – Potrivit unui comunicat primit de la Primăria Reşiţa, plata taxelor pentru parcări pentru acest an se poate efectua doar până la data de 31 martie după următorul program: luni-miercuri între orele 8:00-14:30, marţi-joi între orele 8:00-15:30 şi vineri între 8:00-12:00!
REŞIŢA – Gheaţa a fost spartă! Prima familie din Mociur a primit deja aprobarea consilierilor reşiţeni, întruniţi zilele trecute în şedinţă extraordinară, de a se muta într-o locuinţă din fondul de stat, situată în Govândari, pe str. Calea Caransebeşului!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă marţi se anunţa că jandarmii au luat în mâini pâinea şi cuţitul la Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Reşiţa – ei fiind cei mai în măsură să permită sau nu accesul liber la justiţie şi să stabilească dacă cineva e prea virusat ca să bântuie pe holurile instanţelor – miercuri s-a hotărât ca justiţia să se facă în luna păcălelilor!
REŞIŢA – De asta ne-a asigurat Cristi Bobar, preşedintele Clubului Sportiv Muncitoresc Reşiţa, vorbind despre meciul de sâmbătă. Competiţia nu va fi însă derulată cu porţile închise, fără spectatori!
REŞIŢA – O emoţionantă scrisoare, primită de la o reşiţeancă stabilită de mulţi ani în Italia, ne-a provocat să le readucem aminte concetăţenilor că e momentul nu să intrăm în panică, ci să începem să reînvăţăm lecţia solidarităţii!
REŞIŢA – În urma confirmării infectării tânărului de 27 de ani cu COVID-19, care lucra la respectivul magazin, autorităţile au demarat o anchetă pentru a depista persoanele cu care acesta a intrat în contact!
CARANSEBEȘ – Aceștia sunt din Reșița și Ticvaniu Mare și au ajuns în municipiul de pe Timiș și Sebeș pentru că la Reșița nu mai sunt locuri de carantinare, iar Oravița nu ar fi pregătită!
ROMÂNIA – Asta pentru că ministrul de Interne vrea ca lucrurile să meargă bine, fără să ţină cont că este zi sau noapte. Corona nu are timp!
CARANSEBEȘ – În această dimineață, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat mai multe măsuri în ce privește prevenirea infectării populației cu COVID-19. Au fost vizate locurile de carantină, Piața Gugulanilor, manifestările publice sau activitatea Primăriei.
VEST. În contextul epidemiei de coronavirus (COVID-19) la nivel global și urmare a măsurilor dispuse de Guvernul Italiei, a autorităților statului român în ceea ce privește legăturile aeriene cu destinații din Italia, dar și a măsurilor prevăzute de către companiile aeriene de a sista pentru o perioadă de timp cursele regulate spre/dinspre Italia și de a reduce numărul de zboruri spre alte destinații, se estimează că pe aeroportul din Timișoara traficul aerian de pasageri va scădea, în luna martie, cu peste 40%.





