REŞIŢA – Maestrul Constatin Lucaci va fi omagiat la Reşiţa, municipalitatea luând decizia amplasării unei statui în Centrul Civic!
REȘIȚA – Căutaţi orice vreţi printre cei din jurul vostru, dar nu sperați la încredere. Ar fi o pierdere de timp…
REȘIȚA – Peșteri din zona Reșiței, explorate într-un proiect al Asociației Speologice Exploratorii (ASE). Este vorba despre proiectul „Să cunoaștem peșterile de lângă casă”, pe care ASE îl va derula în prima jumătate din 2023, cu sprijinul financiar oferit de Fundația Comunitară Banatul Montan!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 1 octombrie, cu scorul de 1-0, partida de acasă cu Jiul Petroșani, din etapa a VI-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – A fost nevoie de apeluri la 112 ale altor șoferi, speriați de modul cum conduceau cei doi, mai ales că era noaptea!
REȘIȚA – Primăria Reșița anunță că, în luna decembrie, porțiunea Kaufland-Triaj va fi funcțională!
CARAŞ-SEVERIN – În ședința Biroului Politic Județean al PNL Caraș-Severin desfășurată sâmbătă, condusă de către președintele PNL CS, Marcel Vela, s-au validat cu unanimitate de voturi, candidaturile la primăriile din mediul urban cărăşean!
CARANSEBEȘ – Cel din Parcul Dragalina este deja asaltat de zeci de copii zilnic, în timp ce cel din Parcul Teiuș va fi gata peste o lună. Cel puțin așa spune primarul Felix Borcean, care mai adaugă pe listă și un aparate noi pentru locul de joacă dinn zona sălii polivalente din Pipirig!
POIANA MĂRULUI – Nu, nu e vorba de vreo profeție biblică, ci de un fenomen inedit, cunoscut sub numele de „înflorirea apei”!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful de la Apele Române, Ervin Molnar, spune că la rectificarea bugetară din această săptămână așteaptă banii pentru demararea procedurilor. Asta după ce a fost aprobat deja proiectul pentru execuția lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor din municipiul Caransebeș, valoarea estimată a investiției fiind de 23 de milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Formația antrenată de Adrian Enășescu a învins duminică, 9 august, echipa Știința Turceni (județul Gorj) cu scorul de 3-0 și a reușit astfel prima promovare în al treilea eșalon din istoria clubului. Cărășenii au deschis scorul prin Alexandru Rusnac și și-au securizat promovarea prin dubla lui Alexandru Avramovici!
CARAȘ-SEVERIN – Numărul cărășenilor infectați de la debutul crizei a ajuns să depășească 400 de cazuri, iar cel al deceselor a crescut la 25!
ORAVIȚA – În această dimineață, în jurul orei 3.20, a fost cerută intervenția pompierilor militari orăvițeni la un incendiu ce a cuprins un autoturism parcat în zona Gării din Oravița!
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița au pierdut la limită, scor 1-0, partida amicală de sâmbătă, 8 august, cu Ripensia Timișoara! Diferența s-a făcut în minutul 75, portarul Zimmermann a degajat nefericit în Urvantev, mingea strecurându-se apoi în plasă!
REŞIŢA – Încă un pas spre lărgirea şi extinderea infrastructurii rutiere a fost făcut, municipalitatea cumpărând, cu intenţia demolării, cantonul CFR de pe strada Fântânilor, care va face loc unei noi artere care să degreveze traficul din zona barierei!
BĂILE HERCULANE – Câţiva tineri au avut iniţiativa de a crea o platformă dedicată staţiunii, care să vină atât în sprijinul turiştilor, cât şi al localnicilor. Portalul pune la dispoziţie informaţii extrem de utile referitoare la obiectivele turistice şi la serviciile pe care la oferă staţiunea!





