Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Câţiva tineri au avut iniţiativa de a crea o platformă dedicată staţiunii, care să vină atât în sprijinul turiştilor, cât şi al localnicilor. Portalul pune la dispoziţie informaţii extrem de utile referitoare la obiectivele turistice şi la serviciile pe care la oferă staţiunea!

Iniţiativa de a crea această platformă îi aparţine lui Valentin Sorescu, originar din Băile Herculane, dar care locuieşte de ceva timp la Drobeta Turnu Severin, el fiind ajutat de un prieten. „Misiunea şi scopul nostru, scrie coordonatorul platformei în prezentare, este de a vă ajuta să profitaţi la maximum de timpul petrecut în staţiune. Fie că sunteţi în căutarea unor lucruri de făcut în staţiune, cum ar fi evenimente și atracții turistice, informații turistice cheie pentru a vă face vizita să ruleze fără probleme sau cazare în stațiune, veți găsi tot ce aveți nevoie pe portalul www.baileherculane.ro“.

Platforma cuprinde toate locaţiile, începând cu obiectivele de vizitat şi continuând cu hoteluri, pensiuni, restaurante, terase, toate fiind prezentate prin fotografii. Pentru istoricul obiectivelor, dar şi pentru celelalte informaţii solicitate, în general, de turişti, tinerii au cules date de pe site-ul Primăriei şi de pe toate site-urile şi platformele unde se fac rezervări.

Primarul oraşului de pe Valea Cernei, Cristian Miclău, a apreciat iniţiativa tinerilor de a promova astfel staţiunea şi a scris pe această platformă: „Realizarea acestui portal dedicat staţiunii Băile Herculane reprezintă o iniţiativă lăudabilă şi totodată o modalitate modernă de a promova tot ce are mai bun de oferit această staţiune turiştilor“.

Portalul a fost deschis în iunie, iar cât de curând tinerii vor crea o aplicaţie pe mobil, pentru a fi cât mai interactivă, atât cei care petrec un sejur în staţiune, cât şi pentru localnici. Platforma este, aşa cum spun tinerii, cel mai bun mod de a vizita cele mai populare locuri din staţiunea Băile Herculane şi din împrejurimi.

JCS-Alexandra Gorghiu

FOTO: Pro Turism Herculane