CARAŞ-SEVERIN – După incendiul de marţi seara, Inspectoratul de Stat în Construcţii a făcut o evaluare a clădirii şi s-a…
ROMÂNIA – În urmă cu 100 de ani, pe data de 15 octombrie, Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați la Alba Iulia, în cadrul unei ceremonii care a marcat ultima etapă a Unirii petrecute în 1918!
CARANSEBEȘ – E semnalul de alarmă tras zilele trecute de Petru Schinteie (PSD) într-o ședință a Consiliului Local Caransebeș, care a cerut o mai mare implicare a poliției, naționale și locale, în școli!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a învins sâmbătă, 8 octombrie, cu scorul de 35-26, echipa CS Universitatea Craiova, în etapa IV-a a Diviziei A, Seria C! Rosso-nerii au un început perfect de campionat, cu trei victorii din tot atâtea meciuri și par a fi, din nou, favoriți la primul loc!
REŞIŢA – Activitatea din unităţile de învăţământ antepreşcolar rămâne în continuare în atenţia administraţiei publice locale.
REȘIȚA – Cel mai nou volum de poezie al lui Iacob Roman a fost lansat recent alături de prieteni. Un volum, intitulat „Peregrinul”, în care se întâmplă ceva, după cum observa criticul de artă Ada Cruceanu!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a spus liderul PSD Caraș-Severin și candidat al acestui partid la președinția CJ, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat ce crede că-și dorește mai mult liderul PNL Caraș-Severin în alegerile locale: Primăria Caransebeș sau Consiliul Județean?
ANINA – Asociaţia Standpunkt e.V. în parteneriat cu Primăria Anina organizează o nouă campanie de sterilizări gratuite!
REŞIŢA – Într-o ediţie trecută relatam despre depozitul de deşeuri inerte provenite din construcţii de la km 2, deşeuri care sunt tot mai des abandonate pe domeniul public!
COPĂCELE – Asociația Acasă în Banat a continuat campania „Dar din Dar” și de Sfânta Maria s-a îndreptat spre familii cu mulți copii, bătrâni singuri și persoane cu handicap din comuna Copăcele, la 25 km de Caransebeș. Mai ales că este o comună relativ izolată unde trăiește o comunitate de etnici ucraineni, alături de români!
REŞIŢA – Recent, printr-o nouă decizie a administraţiei locale a fost respinsă încă o plângere prealabilă a unei societăţi comerciale împotriva HCL 397/2019 privind interzicerea jocurilor de noroc, comerţului cu haine vechi şi a caselor de amanet pe arterele principale ale Reşiţei!
REŞIŢA – Consiliul Local Reşiţa a aprobat schimbarea destinaţiei Căminului 3 din incinta Colegiului Tehnic, imobil neutilizat pentru cazarea elevilor din anul 1985, în spaţii de birouri pentru instituţii publice!
MOLDOVA NOUĂ – Este vorba de modernizarea terenului de fotbal din Centrul Civic al oraşului Moldova Nouă, dotat cu gazon sintetic, nocturnă şi împrejmuire. Lucrările la acest obiectiv, începute în 2019, au fost finalizate, terenul fiind inaugurat vineri seara cu două meciuri de fotbal în nocturnă!
SADOVA VECHE – O persoană și-a pierdut viața în această seară pe DN 6, la kilometrul 435, în afara localității Sadova Veche, unde s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane!
CARANSEBEȘ – Este vorba de un medic de pe Secția de Chirurgie, care a ieșit pozitiv la primul test Covid-19 pe care l-a efectuat în data de 13 august!





