Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Angajații fostei cocserii a TMK Artrom ar putea beneficia de aceste drepturi peste doi ani!

Cu ceva timp în urmă, deputatul liberal Dumitru Rujan a depus, alături de colega sa Vetuța Stănescu, o propunere legislativă pentru modificarea anexelor 2 și 3 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Rujan considera că se impune completarea listei locurilor de muncă încadrate în condiții speciale cu alte poziții, printre care și cocseria. Așadar, o modificare cu impact direct asupra angajaților și pensionarilor TMK Artrom Reșița. De la Iosif Ciuciuc, liderul Sindicatului „Vatra” din uzina reșițeană, am aflat că atunci când funcționa cocseria la Reșița, angajații au beneficiat de condiții de grupa I, întrucât măsurătorile în baza normelor metodologice de aplicare a grupei speciale au arătat că aceasta nu putea fi acordată. De la liderul „Vatra” am mai aflat că anul viitor se vor face noi măsurători pentru noxe, praf și alți parametri în funcție de care se acordă condițiile speciale de muncă.

Despre aceste aspecte am fost întrebați de cititorul nostru Petru Franț, pensionar de ani buni, fost angajat al cocseriei reșițene, întrucât încadrarea în grupa specială a activității sale la cocserie ar însemna beneficii în plus. Sigur sunt mulți alții în aceeași situație. „Aș dori să văd această lege și să știu dacă grupa specială va fi acordată și pentru pensionarii existenți. Dacă nu, aș vrea să fac această propunere dacă legea este în dezbatere publică”, ne-a spus cititorul nostru.

La rândul nostru, am semnalat aceste aspecte deputatului Dumitru Rujan. Am aflat că, până ca legea să fie pusă în aplicare, trebuie parcursă o procedură de durată. „Prima dată, legea merge la comisii la Senat, apoi este dezbătută în plenul Senatului. După care se întoarce cu raport la Camera Deputaților și intră din nou în comisia de muncă, în cea juridică, în cea economică. Pe lângă asta trebuie făcut și un studiu pentru a se vedea cât influențează bugetul statului”, am aflat de la deputatul liberal. „Legea se va aplica atât celor care vor ieși la pensie, cât și pensionarilor actuali. Îmi doresc ca legea să fie promulgată de președinte și să fie pusă în aplicare, până la finalul mandatului meu, în 2024”, a răspuns Rujan la întrebările cititorului nostru.

JCS-Ionel Ivașcu