CARANSEBEȘ – Accidentul s-a produs astăzi după orele prânzului într-o zonă accidentată din împrejurimile Caransebeșului!
REŞIŢA – Combinatul a făcut o serie de sesizări către autorităţi, cerând sprijin pentru estomparea acestui fenomen ce nu face cinste nimănui. Corespondenţa cu autorităţile se tot face din 2017, dar până acum nu s-a luat nicio măsură!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit șefului județului, Caraș-Severinul va investi cele 620 de milioane de lei care i-au fost alocați prin POR 2021-2027 în drumuri și turism, o parte din bani putând fi pierduți dacă primăriile nu pun umărul la proiecte!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BĂILE HERCULANE – …însă în sufletul Mirelei Opreanu (în mijloc) pâlpâie o mică licărire de speranță că va putea redeschide singura librărie din Băile Herculane. Numită „Sabin Opreanu” în semn de omagiu adus tatălui său, ani buni director al librăriei, aceasta s-a închis ferecată de datorii!
CARANSEBEŞ – Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație contractul de proiectare și execuție pentru construirea unui bazin din incinta ștrandului din Parcul Teiuș!
REȘIȚA – Descriem astfel volumul lansat recent de către Nicolae Preda, abordând teme precum iubirea cu trădările ei, anotimpurile, viața satului și multe altele. O carte în care editorul Gheorghe Jurma a încercat ordoneze poemele în felul pe care l-a considerat cel mai potrivit pentru ca poetul să comunice cu cititorul. Nu întâmplător multe poeme poartă dedicații pentru oameni care și-au găsit un loc în sufletul inginerului care adesea se refugiază în lectură!
BOZOVICI – Este vorba de o firmă din Arad care produce subansamble auto, ce va deschide un punct de lucru într-un spaţiu pus la dispoziţie de Primăria Bozovici!
BĂNIA – S-au terminat lucrările de ranforsare a sistemului rutier pe drumul județean DJ 571G, din DJ 571B până în localitatea Bănia, pe o lungime de 3 km. Acestea au fost finanțate din bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin și au o valoare de 2.422.367,31 lei, sumă ce cuprinde atât atât lucrările propriu-zise, cât și partea de proiectare și avizare a acestora!
MOLDOVA NOUĂ – ISU Semenic a organizat azi, 8 octombrie, un exercițiu pe linia managementului integrat al intervenției serviciilor profesioniste pentru gestionarea unei situații de urgență determinată de producerea unui accident pe fluviul Dunărea, în raza localității Moldova-Nouă, zona situată între Punctul de Trecere a Frontierei Moldova-Nouă și Portul Industrial Moldova-Nouă!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit ultimelor date transmise de Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin, din totalul de 409 de unităţi şcolare din judeţ, 302 funcţionează încă pe scenariul verde, 98 pe scenariul galben, iar un număr de 9 şcoli îşi desfăşoară cursurile în scenariul roşu!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele ales al Consiliului Judeţean susţine că nu are nevoie de o direcţie de drumuri care nu pune un metru de asfalt, iar direcţia condusă de Gabriel Ştika trebuie desfiinţată!
CARAŞ-SEVERIN – Au fost legitimate peste 700 de persoane, au fost verificate 102 mijloace de transport şi au fost controlate 43 de societăţi comerciale!
REŞIŢA – Edilul i-a avertizat pe pagina sa de socializare, în special pe tinerii care mănâncă seminţe şi distrug amenajările din parcuri, că va lua măsuri dure!
CARAȘ-SEVERIN – Măsurile au fost luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, după ce în ultimele 48 de ore s-a constatat că rata de incidență a depășit pragul stabilit de 1,5 cazuri de infectare cu Covid-19 la 1000 de locuitori. Localitățile vizate sunt Reșița, Gârnic, Lupac, Văliug, Constantin Daicoviciu, Târnova, Zorlenţu Mare, Sacu, Bănia, Obreja, Caraşova şi Păltiniş!
REȘIȚA – CSM Reșița a fost eliminată la loviturile de departajare, în turul 3 al Cupei României, de FC Universitatea Craiova 1948. După primele 90 de minute scorul a fost egal, 1-1, dar în final oltenii s-au impus cu scorul de 5-3 la loteria penalty-urilor!
REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a câștigat miercuri, 7 octombrie, la limită, scor 1-0, partida din deplasare cu Selena SN Constanța. Singurul gol al partidei a fost înscris de atacantul Adelina Ion (minutul 5), iar fetele i-au dedicat victoria fotbalistei Andreea Dumitru, care se află în perioada de recuperare după o accidentare gravă!





