Reșița, eliminată din Cupa României - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a fost eliminată la loviturile de departajare, în turul 3 al Cupei României, de FC Universitatea Craiova 1948. După primele 90 de minute scorul a fost egal, 1-1, dar în final oltenii s-au impus cu scorul de 5-3 la loteria penalty-urilor!

Craiovenii au deschis scorul în prelungirile primei reprize prin Andrea Campagno, iar Reșița a egalat în minutul 81, prin Victoraș Astafei. La penalty-uri, rosso-nerii au înscris prin Danci, Dudea, Dat, iar Bagherea a ratat de la punctul cu var.

A fost un meci plăcut ochiului, a fost un meci cu multe faze de poartă și a fost un joc disputat cu intensitate. Am venit la Severin să scoatem maximul din ceea ce puteam obține din această întâlnire cu Universitatea Craiova. Din păcate, avem probleme de lot destul de mari datorate coronavirusului, 4-5 fotbaliști fiind infectați. Cei care i-au înlocuit la acest joc au tot respectul meu pentru modul cum s-au prezentat și pentru modul cum au jucat. Trebuie să înțelegem că acesta este drumul, așa trebuie să jucăm în fiecare meci, până la ultima picătură de energie. Sunt sigur că dacă la meciul cu Slobozia am fi intrat cu jumătate din determinarea arătată cu Craiova, nu am fi avut probleme. Îmi felicit băieții pentru joc și îi urez multă baftă Craiovei mai departe, în Cupa României”, a declarat Alexandru Pelici, antrenorul CSM Reșița.

CSM Reșița: Zimmermann (cpt.) – Szijj, Dudea, Breșneni, L. Acka (Ad. Ilie 78), Brînzan (Laur. Buș 60), Danci, N. Popescu, Chera (Dat 46), Bagherea, Astafei (C. Costache 84)
Rezerve neutilizate: Cobrea – Rasoveanu

Rosso-nerii le-au reziliat recent contractele lui Vădrariu și Ene și cel mai probabil, în etapa viitoare, Pelici va introduce în teren și fotbaliști care au evoluat mai puțin sau deloc. În următoarea etapă a Ligii 2, CSM Reșița va juca în deplasare, sâmbătă, de la ora 11:00, la Metaloglobus.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea