ARMENIȘ – Un apel la 112 anunța, aseară, polițiștii din Caransebeș despre un accident căruia i-a căzut victimă un bărbat…
REȘIȚA – Trei percheziții domiciliare au fost puse în executare marți dimineață, de polițiștii de la Investigații Criminale, coordonați de un procuror reșițean, emise de Judecătoria Reșița într-un dosar de furt, fiind vorba despre suma de 100.000 de euro, bani sustrași dintr-o locuință din municipiu!
REȘIȚA – Acesta este mesajul pe care reprezentanții TMK Artrom îl transmit elevilor în cadrul proiectului „Stop bullying”, pe care-l desfășoară săptămâna aceasta în liceele din Reșița. „Orice cuvânt pe care-l adresăm altora poate însenina sau răni”, le-a transmis Laura Popescu tinerilor. Dar cum foaia de hârtie odată mototolită nu va mai fi niciodată la fel, și cuvintele rămân întipărite undeva pentru totdeauna!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Fost primar al Reșiței, Mircea Popa, apreciază lucrările aflate în derulare în oraș. Un oraș în care, „cu bune și rele” în exprimarea sa, a trăit peste o jumătate de secol. Oraș care, privit din avion, ar părea bombardat!
CARAȘ-SEVERIN – Construcțiile, exploatările forestiere și restaurantele au generat cazurile de muncă la negru depistate în luna octombrie. Situația a fost înregistrată luna trecută, în urma controalelor derulate în județ de inspectorii cărășeni de muncă!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful Serviciului Public Salvamont Caraş-Severin, Cornel Galescu, ne-a relatat o misiune mai puțin obișnuită a membrilor din Băile Herculane ai acestei structuri, desfăşurată marţi, 8 noiembrie!
REȘIȚA – Edilul liberal al Reșiței s-a întâlnit ieri cu Dominic Fritz, mai tânărul omolog de la Timișoara încercând astfel să-și pregătească mandatul pe care îl va prelua în scurt timp. Cei doi au discutat despre principia și proiecte, concluzia fiind una singură: unde există voință, există și rezultate!
CARAȘ-SEVERIN – Virusul nu l-a ocolit pe noul șef al Consiliului Județean, Romeo Dunca anunțând joi seara că testul i-a ieșit pozitiv și stă în izolare. De altfel, prietenul lui Dunca, primarul Nelu Popa, spunea încă de ieri, la Clinica Nera, că noul președinte al CJ așteaptă în izolare rezultatul testului după ce a avut unele simptome!
CARAŞ-SEVERIN – Asta crede reputatul medic Paul Purea, după un mandat de consilier judeţean, referindu-se la pseudopoliticienii profitori ai unui sistem viciat, ce promovează nonvalori, impostori şi lichele!
REȘIȚA – Secțiile de lupte de la CSȘ și CSM Reșița vor participa cu nouă sportivi la Campionatele Naţionale individuale de juniori, concurs ce se va desfășura în perioada 16-18 octombrie, la Bacău!
BOCŞA – Vineri, 16 octombrie, începând cu ora 9.00, distribuitorul regional va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale pe strada 1 Decembrie 1918 din Bocşa. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 15.00!
SLATINA NERA – Una din cele mai mari investiții din sănătatea cărășeană din ultimii 30 de ani este, de astăzi, funcțională, grație încăpățânării unui om, Pavel Chirilă, dar și sprijinului Companiei Naționale de Investiții!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 17 octombrie, acasă, de la ora 11:00, împotriva echipei Pandurii Târgu Jiu. Oltenii sunt ultimii în Liga 2, cu înfrângeri pe linie, iar echipa pregătită de Alex Pelici ocupă locul 13, cu 8 puncte în 6 meciuri!
REŞIŢA – Un reşiţean de 32 de ani a fost reţinut, în această dimineaţă, pentru 24 de ore după ce a condus fără permis, a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor şi… n-a vrut nici în ruptul capului să fie testat pentru alcool şi nici la spital n-a fost de acord să i se recolteze probe în acest sens!
BINIŞ – Un tânăr de 23 de ani şi-a pecetluit viitorul după ce a fost reţinut pentru că a tâlhărit un bărbat de 46 de ani, lăsându-l fără… 10 lei. Nu şi-ar fi lovit victima, dar a trântit-o la pământ!
BĂILE HERCULANE – Pare ciudat să vezi că într-un loc se asfaltează, iar în altul nu, tocmai de aceea, reprezentanţii Primăriei explică, pentru a nu lăsa loc de comentarii!





