CARANSEBEȘ – În zona de lângă centura de ocolire vor fi depozitate deșeurile din construcții, după ce locația inițială, cea…
VRANI – Ne referim la proiectele depuse pe PNRR de Primăria Vrani, care au în vizor căminele culturale și școala!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii de la Transporturi au derulat, timp de două zile, acţiuni cu rol preventiv în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pe raza municipiilor Reşiţa şi Caransebeş, dar şi în cea a oraşului-staţiune Băile Herculane, unde au şi împărţit materiale informative!
MOLDOVA NOUĂ – Este povestea unui tânăr de 25 de ani din Vărădia, care a fost reținut, apoi arestat pentru…
ARMENIȘ – Încă 8 exemplare ale uriașilor care în urmă cu două secole dominau Carpații au ajuns în Măgura Zimbrilor, la Armeniș, pentru a se alătura celei mai mari populații de zimbri liberi din România!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia deputatului social-democrat Silviu Hurduzeu, în urma măsurilor intrate în vigoare de la 1 august!
CARAȘ-SEVERIN – Tânărul fotbalist Denis Macovei, fiul antrenorului Ciprian Macovei de la CSO Oravița, a fost selecționat de către Federația Română de Fotbal pentru a participa la o tabără de vară în vederea alcătuirii lotului României U15!
REȘIȚA – Tânărul Denis Popescu, care acum evoluează pentru Olimpia București, a cucerit medalia de bronz în finala probei de 100 metri spate, din cadrul Jocurilor Mondiale Universitare de vară de la Chengdu!
CARAȘ-SEVERIN – Județul Caraș-Severin a fost reprezentat în acest an la ediția a 14-a a Turneului Internațional Arad Open 2021 de patru sportivi, toți juniori! Cea mai bună evoluție a avut-o Christian Arrydan Tamaș, care s-a încumetat să participe la turneul A (Open)!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre câteva noi ordonanţe de urgenţă, una introducând un program de investiţii nou, alta continuând PNDL 2, din care autorităţile pot primi bani pe direcţii de finanţare precise!
CARAŞ-SEVERIN – În scurt timp, mai exact la ora 19, reparațiile la drumul judeţean ce duce către Luncavita vor fi gata. Cel puțin așa susține șeful CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca!
REŞIŢA – Deşi a fost vineri, deşi a fost 13, cu credinţă mare în Dumnezeu şi vigilenţă sporită, medicul chirurg reşiţean Romeo Dumitrescu a reuşit să facă o operaţie extrem de grea, la acest succes adăugându-se contribuţia doctorului Adrian Măgureanu!
BOCŞA – De ce nu a oprit şoferul bolidului? Pentru că era vânat de autorităţile austriece, iar în goana lui de a scăpa de executarea unui mandat pentru infracţiuni contra patrimoniului, a dat peste un poliţist din Bocşa, fiind oprit cu trei focuri de armă!
CARAŞ-SEVERIN – Înalt Prea Sfinţitul Ioan, după ce a achiziţionat toate cele necesare acoperişului Staţionarului 2, trimite la SJU betadină şi comprese sterile!
CARANSEBEȘ – Pe lângă Ardealului, alte nouă străzi vor fi reparate, la acestea adăugându-se și curtea campusului de la Colegiul Național „C.D. Loga”!
REȘIȚA – Acest detaliu l-am aflat de la primarul Ioan Popa, în contextul unei vizite oficiale din partea palatului cultural din Belgrad, pentru stabilirea unor detalii pentru o expoziţii inedite pe care o vor aduce şi pe malurile Bârzavei!
BOCŞA – Poliţiştii bocşeni au întrerupt un eveniment organizat în oraş cu blocarea unui drum public. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu despre faptul că mai multe persoane au așezat mese și scaune pe carosabil, în cadrul unui botez organizat la locuința uneia dintre acestea, împiedicând astfel circulația pe drumul public!
BOCŞA – Toate s-au întâmplat la Bocşa, unde, din nu se ştie ce motiv, un şofer reşiţean a încetinit la semnalul de oprire al poliţistului, accelerând apoi în trombă şi lovind omul legii cu maşina!


