Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Scriem asta întrucât, conform Direcției Agricole Județene (DAJ), nucii şi castanii comestibili crescuți răzleţ pot fi tăiați doar pe bază de autorizaţie obținută de la DAJ, indiferent de proprietar. Pentru asta, trebuie depusă o cerere cu cel puțin o lună înaintea „execuției” copacului crescut aiurea!

CARAȘ-SEVERIN – Potrivit senatorului social-democrat cărășean Ion Mocioalcă, PSD a început să lucreze la Programul de guvernare pentru momentul în care se va produce rotația la conducerea Guvernului, în analiză fiind extinderea taxei de solidaritate pe companiile care au obținut profituri excesive în pandemie și în criza energetică!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAŞ-SEVERIN – Țara Morilor de Apă este unul dintre proiectele de suflet ale Asociației Acasă în Banat. Cu sprijinul voluntarilor, mai multe mori din Caraş-Severin au fost reparate şi curăţate, ultima acţiune a celor de Acasă în Banat fiind în luna noiembrie a anului trecut, în comuna Prigor. Iată că, săptămâna trecută, echipa asociaţiei s-a întors din nou în Banatul Montan!

REŞIŢA – Proiectul de artă stradală la care artistul plastic Marian Truţulescu lucrează de câteva săptămâni în parcul din zona „Inelarului“, în Micro III, se apropie de final. Picturile murale acoperă o suprafaţă de peste 400 mp, artistul nefiind încă hotărât cum să intituleze lucrarea, oscilând încă între „Aspiraţie“ şi „Ascensiune“!