REŞIŢA – Astfel aprecia primarul Ioan Popa ceremonia de învestire a celor 22 de aleşi locali ai reşiţenilor!
REŞIŢA – Primăria Reșița a depus spre finanţare, în cadrul PNRR Runda 2 „Componenta 5 – Valul Renovării”, nu mai puțin de 16 proiecte, cu o valoare totală de 62.635.343 euro!
CARAȘ-SEVERIN – În opinia președintelui Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin, Romeo Dunca, proiectul pe care-l dorește implementat pe Nedeia ar aduce în județ 20.000 de schiori pe sezon și venituri de milioane de euro anual. Proiectul însă se împotmolește în reticența unora despre care Dunca spune că ar avea numai de câștigat de pe urma proiectului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Administratorii judiciari ai UCM Reşiţa, EURO INSOL și VF Insolvență, scot la licitaţie mai multe obiective ale uzinei, dar care nu fac parte dintre cele ce vor fi preluate de Hidroelectrica. Licitaţiile sunt publice, cu strigare şi au loc la finele lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie!
CARANSEBEȘ – Cu stadionul CFR pe mâna lui Silvășan, cu cel din Balta din nou la CNI, cu Caromet și ACH în paragină pe mâna unor firme private, antrenorul de atletism Cristian Dragomir vrea ca municipalitatea să facă demersuri pentru a prelua stadionul Victoria de la Șesu Roșu!
CARAȘ-SEVERIN – Primăriile Obreja și Brebu refuză să aloce 5.000 de metri pătrați proiectului din care ar avea numai de câștigat!
REȘIȚA – Municipalitatea vorbeşte despre un număr de 44 de pachete Robo – Școala Start pentru trei instituții de învățământ din Reșița, unde câte 24 de elevi se vor putea pregăti în domeniu!
CARAŞ-SEVERIN – A venit şi rândul celor de la PMP să-şi depună candidaturile pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie!
CARANSEBEȘ – ACS Progresul Ezeriș va întâlni sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 15:00, pe stadionul din parcul Teiuș, formația Gloria Lunca Teuz-Cermei, în etapa a VII-a a Ligii 3, Seria a VIII-a. Ambele formații sunt la egalitate de puncte, câte trei în dreptul fiecăreia, și împreună cu Avântul Periam și Becicherecu Mic, cu siguranță că se vor lupta în acest sezon pentru evitarea retrogradării!
CARANSEBEŞ – A fost ultima din mandatul 2016-2020 pentru aleșii locali, unii dintre aceștia nemairegăsindu-se în noul legislativ care-și va intra în drepturi peste câteva zile!
REŞIŢA – „Bomba“ a fost dezamorsată de jandarmi, după ce aceasta a fost văzută plimbându-se prin mai multe locuri publice din oraş, deşi fusese confirmată pozitiv cu SARS-Cov-2. Oamenii legii informează că au identificat adolescenta de 16 ani, domiciliată în Reşiţa, care nu a respectat măsura carantinării!
VERENDIN – După cum Jurnal CS şi CAON au scris, în 12 octombrie, un bărbat din Verendin, de 49 de ani, a aruncat cu benzină peste o femeie în vârstă de 57 de ani și i-a dat foc!
SOCENI – Un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, din cadrul Detaşamentului Reşiţa, a intervenit de urgenţă la stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat pe DN 58, spre Soceni!
EZERIŞ – Potrivit Poliţiei judeţului, autorul – un bărbat de 70 de ani din Ezeriş – a fost reţinut. Totul a început în seara de 21 octombrie, când bărbatul ar fi agresat-o fizic pe o vecină de 59 de ani, lovind-o cu o bâtă în zona capului!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, în deplasare, cu Turris-Oltul Turnu Măgurele, în etapa a IX-a a Ligii 2!
CARAŞ-SEVERIN – Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România, derulează Proiectul #Integritate 2020, în cadrul căruia este organizat un concurs de film de scurt metraj cu tematică anticorupţie, după cum ne informează Serviciul Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin!