Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Weekendul trecut s-a arătat aspru pentru conducătorii auto certaţi cu legislaţia rutieră sau care n-au fost în regulă la capitolul autoturism!

Pentru abaterile constatate, poliţiştii rutieri sau cu atribuţii pe această linie au reţinut, în vederea suspendării, 35 de permise de conducere şi au retras zece certificate de înmatriculare. În plus, în cele trei zile, au fost constatate şi două fapte de natură penală, tot la regimul circulaţiei rutiere.

În total, au fost aplicate 678 de sancţiuni contravenţionale, 510 dintre ele fiind de natură rutieră, iar restul pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie. Trist este că mai bine de jumătate dintre cele rutiere – mai exact 280 – au fost pentru viteză excesivă.

„54 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru nepurtarea centurii de siguranță. Alți 22 de șoferi care nu respectat regulile privind depășirea și 11 care au depășit limita maximă de viteză admisă pe anumite tronsoane de drum, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice“, informează Poliţia judeţului.

JCS-A.M.