CARAȘ-SEVERIN – E îndemnul noului lider executiv al PSD Caraș-Severin, senatorul Ion Mocioalcă, pentru aleșii locali social-democrați în perspectiva alegerilor locale din 2024. Mocioalcă le-a spus acestora să se lupte cu liberalii cu orice arme, chiar și prin racolarea la PSD a edililor PNL, mutări care ar fi început deja!
REȘIȚA – Pentru a nu mai avea surprize neplăcute, de genul celei cu Dumbrăvița din barajul de promovare, primarul Reșiței anunță transferuri în pauza competițională, după rezultatele slabe ale rosso-nerilor în ultimele etape!
REȘIȚA – În prezenţa subsecretarului de stat Dan Stan, Adriana Sărăor şi Anton Paulescu au depus jurământul de învestire în funcţia de subprefect. De asemenea, cu mulţumirile de rigoare, Florenţa Albu a fost eliberată din funcţia de prefect!
REŞIŢA – Chiar dacă a trecut deja Revelionul, şi sărbătorile pe rit vechi, şi Anul Nou chinezesc, doi timişeni s-au…
REŞIŢA – Pensiile speciale ţin capul de afiş al circului politic care performează în ceea ce numim Parlamentul României. Se taie sau nu se taie? Asta e întrebarea!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Este mesajul pe care directorul Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, l-a adresat tinerilor cu ocazia prezenței sale la Reșița, prezență prilejuită de aniversarea a 70 de ani de lectură și bibliotecă publică!
CARAŞ-SEVERIN – Tronsoanele Reșița Nord-Reșița Sud și Cornuțel Banat-Reșița Nord, reparate cu 1 milion de euro! Regionala CFR Timișoara consideră că cele două porțiuni de cale ferată pun în pericol siguranța circulației feroviare și se impun de urgență reparații!
REȘIȚA – Acesta este mesajul pe care reprezentanții TMK Artrom îl transmit elevilor în cadrul proiectului „Stop bullying”, pe care-l desfășoară săptămâna aceasta în liceele din Reșița. „Orice cuvânt pe care-l adresăm altora poate însenina sau răni”, le-a transmis Laura Popescu tinerilor. Dar cum foaia de hârtie odată mototolită nu va mai fi niciodată la fel, și cuvintele rămân întipărite undeva pentru totdeauna!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a mers pe mâna lui Romeo Cozma, un jurist cu experiență, care a activat până în urmă cu mai bine de un an chiar în cadrul operatorului de salubritate și transport public și cunoaște problemele cu care se confruntă societatea ce aparține de Consiliul Local!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, în judeţ, rata şomajului rămâne de o constanţă aproape eternă!
CARAŞ-SEVERIN – Atâta timp cât nu e arestată, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a făcut public faptul că doreşte în continuare să-i ofere o şansă Luminiţei Jivan, fost deputat!
REȘIȚA – Președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin speră ca meciurile din ligile inferioare să înceapă în primăvară. De asemenea, se încearcă introducerea testelor rapide, care sunt mai puțin costisitoare. Se are în vedere desfășurarea doar a turului campionatului, iar pentru a se decide campioanele, se vor organiza mini-turnee!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a încheiat seria descinderilor in 2020 cu cinci percheziții domiciliare la Reșița, în urma cărora au fost ridicate 3.320 de materiale pirotehnice, totalizând 253 de kilograme!
VĂLIUG – Este povestea halucinantă a unui tânăr de 27 de ani, care a rămas împotmolit cu mașina pe un drum forestier din zona comunei Văliug și care i-a jignit pe jandarmi, tratându-i ca pe propriii argați, pretinzând să i se aducă haine, mâncare și țigări…
REȘIȚA – Președintele Cristi Bobar și antrenorul Alin Minteuan și-au făcut deja un plan pentru 2021, dar din cauza pandemiei acesta s-ar putea să nu fie respectat în totalitate!
CARANSEBEȘ – Cu prilejul aniversării a 160 de ani de la naşterea ilustrului general român, omagiat de oficialităţile municipiului Caransebeşului în toamna lui 2020, BNR a lansat o monedă de aur. Anunţul lansării în circuitul numismatic al acestei emisiuni monetare a fost făcut de către Banca Naţională a României, moneda având o valoare nominală de 100 lei!
CARAŞ-SEVERIN – În 2020, membrii asociaţiei ce îşi are sediul în Valeapai, dar şi sute de voluntari, s-au implicat în renovarea de case sărăcăcioase din Banat, au făcut bucurii celor care au mai puţin decât noi, au renovat morile din Caraş-Severin!
Dragi cititori, dragi colaboratori, vă mulţumim pentru anul 2020 şi pentru încrederea acordată! Suntem bucuroşi să ne trăim povestea alături de voi! LA MULŢI ANI!