REŞIŢA – La început de săptămână s-a discutat despre învierea turismului şi prosperitatea ce va să vie prin fonduri şi…
ORAVIȚA – Săpături și străzi nerefăcute, disconfort, contracte încheiate în favoarea constructorilor, gunoaie peste tot… Peisajul nu este deloc necunoscut, afectând în această perioadă pregnant orașul Oravița, unde s-a constatat că situația este, deocamdată, fără ieșire!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au fost repartizați în Seria C a Diviziei A și vor întâlni echipele din sezonul trecut!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ILOVA – Un accident rutier produs între un autoturism și o autoutilitară, pe DN 6, la intersecția cu Ilova, a fost raportat în această dimineață la 112. Patru persoane au fost implicate, dintre care două au rămas încarcerate!
REȘIȚA – Pentru că lipsesc atât oamenii care să facă asta, cât și spațiile și fondurile necesare!
REȘIȚA – Conform devizului general, investiția se ridică la valoarea de 62 de milioane lei, TVA inclus (40,6 milioane de lei, respectiv 21,6 milioane de lei)!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele PSD, Silviu Hurduzeu, a răspuns punctual, în cadrul unei conferinţe de presă, unor remarci făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a pierdut sâmbătă, 7 noiembrie, scor 0-3, jocul cu Șoimii Lipova, meci disputat pe stadionul din Parcul Teiuș.
CARAŞ-SEVERIN – Longevitatea unora i-a determinat pe experţi să-i încadreze într-o altă categorie, aceştia fiind „cei mai bătrâni bătrâni“, iar cărăşenii urmează trendul general!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a decis să vândă celor care au în concesiune vechiul ştrand municipal („Atlantic“), împreună cu baza de agrement aferentă, din cartierul Lend. Atribuirea directă, fără licitaţie, pe 230.000 de euro, a fost aprobată de aleşii reşiţenilor, la iniţiativa primarului Ioan Popa!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut la limită sâmbătă, 7 noiembrie, deplasarea cu CS Mioveni, din etapa XI-a a Ligii 2. Miovenii s-au impus cu 1-0 prin golul marcat de B. Rusu, în minutul 21, dintr-un penalty inexistent!
REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița a pierdut ieri, scor 2-3, partida de pe teren propriu cu Asociația Fotbal Club Fair-Play, meci disputat pe terenul sintetic din Valea Domanului. Înaintea acestui meci, oaspetele nu aveau nicio victorie obținută!
REŞIŢA – Potrivit unei decizii recente a administraţiei locale, un nou act adiţional va fi încheiat cu societatea comercială Marcom Fantastic SRL care difuzează filme la Cinema „Dacia“ din cartierul Govândari!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit serviciului public de ocupare, 2.758 de cărăşeni au reuşit să se angajeze în primele nouă luni ale anului 2020!
CARAŞ-SEVERIN – După ora 23 se poate ieși din casă doar cu declarație pe propria răspundere, școlile trec în regim online, magazinele se închid mai devreme, iar masca sanitară devine obligatorie peste tot în România, în spațiile deschise!
CARAŞ-SEVERIN – Mai mult, preşedintele PSD, spunea în cadrul conferinţei de presă susţinută vineri, la Reşiţa, că „judeţul Caraş-Severin are nevoie şi de drumuri, dar şi de sănătate, şi de educaţie, şi de asistenţă socială, şi de cultură“!