Caraş-Severin, Romania


REŞIŢA – Consiliul Local Reşiţa a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru „Zone rezidenţiale cu locuinţe colective şi funcţiuni complementare pe malul drept şi stâng al râului Bârzava-zona Stavila“!

Potrivit acestei decizii recente a administraţiei locale, de o parte şi de alta a râului Bârzava, în zone pe care reşiţenii le cunosc sub denumirea de Triajul Ţiglărie, Fabrica de Refractare, depozitul de fier, Fierul Vechi şi Şamotă este foarte posibil ca într-un viitor apropiat să fie construite locuinţe. Astfel, în conformitate cu Planul Urbanistic General, pe un teren amplasat în zona Stavila cu o suprafaţă de circa 101.776,28 metri este prevăzut, conform documentaţiei elaborate de o firmă din Bucureşti, construirea unor locuinţe semicolective, colective cu parter comercial, dar şi locuinţe sociale. Regimul de înălţime prevăzut pentru aceste construcţii este de P+2E şi P+3E. De asemenea, în documentaţie sunt prevăzute scuaruri, grădini, parcuri cu acces nelimitat, perdele de protecţie în vederea agrementului, spaţii verzi, fâşii publice plantate şi culoar de protecţie pentru posibile străzi noi de subtraversare deal-legătură cu cartierul Ţerova.

Toate aceste lucrări şi investiţii urmează să se facă etapizat. Prima etapă este preconizată pentru o perioadă de 5 ani, iar etapa a doua este preconizată după anul 2025. Etapa întâi prevede reabilitarea monumentului istoric Moara Juracek, realizarea unei legături a şoselei de legătură existente printr-o conexiune în zona unde se intersectează strada Primăverii cu strada Văliug, precum şi realizarea unei subtraversări a dealului Dosului spre Ţerova, facilitându-se astfel accesul spre acest cartier al Reşiţei şi făcând posibilă legarea a două zone importante, fără a mai fi necesară ocolirea întregului oraş. Intervenţiile din a doua etapă sunt de fapt direcţii de dezvoltare a zonei, direcţii care vor fi detaliate ulterior printr-un PUD.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: GAL REȘIȚA