Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – Liderii județeni ai PNL Caraș-Severin – senatorul Ion Marcel Vela, președintele Filialei, împreună cu deputatul Jaro Marșalic, Romeo Dunca și Ovidiu Rădoi, președintele, respectiv vicepreședintele Consiliului Județean, au fost în campanie electorală alături de Echipa PNL Bocșa și liderii zonali de pe Valea Bârzavei, pentru a susține candidatul Partidului National Liberal, pe actualul viceprimar Sorin Perian pentru funcția de Primar.
Liberalii au vizitat două firme importante din BocșaEndress Group Romania și ElectroEchipament Industrial, unde au discutat cu acționarii și salariații problemele din sectoarele lor de activitate. Domnul Filip Leonard – acționar principal, împreună cu domnul Director Tehnic Valentin Cârsta al Endress Group România, firmă care produce generatoare de curent electric si surse neintreruptibile UPS sub brandul ZENESSIS și care oferă și câteva solutii alternative de producere a curentului electric gen panouri solare fotovoltaice, turbine eoliene, microhidrocentrale, au discutat cu echipa liberală despre problemele din sectoarele lor de activitate, dar și probleme și eventuale soluții pentru dezvoltarea comunității locale.
Domnii directori Alexandru Voia și Sorin Sandu de la ElectroEchipament Industrial, o societate care se ocupa de proiectare, execuţie, punere în funcţiune staţii şi reţele electrice, centrale electrice, automatizări industriale, tablouri şi echipamente electrice, instalaţii electrice, sisteme de iluminat, sisteme de securitate, precum și de comercializarea de echipament electric, au apreciat faptul că administrația liberală vine în sprijinul tuturor întreprinzătorilor.
Echipa PNL a prezentat gazdelor soluții concrete prin care Primaria Bocșa poate încuraja întreprinzătorii să înființeze noi locuri de muncă. Sorin Perian a garantat susținerea mediului de afaceri și realizarea unui parteneriat concret pentru transparență și reducerea birocrației din administrația publică locală, atât pentru firme cât și pentru cetățeni.
Sorin Perian a mai prezentat salariaților și câteva dintre soluțiile pe care le propune pentru rezolvarea problemelor comunitare ale unor domenii deficitare ale orașului cum sunt curățenia, infrastructura, eliberarea titlurilor de proprietate sau rezolvarea rapidă a cererilor depuse de cetățeni, la care răspunsurile se primeau și după luni de zile.
Senatorul Ion Marcel Vela a garantat susținerea Guvernului pentru proiecte și programe de dezvoltare, pentru întreprinzători și realizarea de noi locuri de muncă, iar președintele Romeo Dunca a promis sprijinul financiar al Consiliului Județean pentru bugetul local și realizarea unor investiții zonale și regionale care vor schimba în bine calitatea vieții cetățenilor din orașul Bocșa.
Comandat de Partidul Național Liberal, filiala Caraș-Severin
Executat de SC NV WOTAN MEDIA SRL
Cod Mandatar Financiar 51210004