ORAVIȚA – Președintele Consiliului Județean vrea renovarea clădirii care găzduiește bolnavi cronici, prin Compania Națională de Investiții (CNI)!
REȘIȚA – La solicitarea primarului, Poliția Locală va închiria un cântar mobil pentru camioane. Asta deoarece Ioan Popa e decis să amendeze tot ce este supratonaj. Primarul a anunțat asta referindu-se la depozitul de fier vechi încă aflat în spatele Liceului „Traian Vuia”!
REŞIŢA – Marţi, 4 august, a fost predat constructorului amplasamentul pentru realizarea investiţiei ce vizează „Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa”. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 18 luni!
CARANSEBEŞ – La începutul acestei săptămâni, poliţiştii din Caransebeş au ridicat o armă neletală cu aer comprimat, din categoria celor…
CARANSEBEŞ – Asta deși constructorul încearcă să mai obțină de la municipalitate o prelungire a termenului până la care să gate fațada! Primarul Caransebeșului a declarat însă că nu mai poate fi vorba de așa ceva, iar în cazul în care lucrarea nu este finalizată până la jumătatea acestei luni, se va trece la penalizarea constructorului timișorean!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Partida dintre CSM Reșița și CS Șoimii Lipova va avea loc sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 17, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reșița! Echipa reșițeană are șansa să se desprindă în clasament, momentan distanța dintre cele două formații fiind de doar trei puncte!
CARAȘ-SEVERIN – După ce s-a bucurat de amendamentul salvator, care i-a șters arieratele de peste 14,6 milioane de lei, unitatea medicală a adunat din nou arierate. Deocamdată 2 milioane, suficiente cât să fie din nou cu conturile blocate!
REȘIȚA – Bărbatul de 33 de ani a fost reținut, apoi arestat la domiciliu, după ce a fost surprins în timp ce escalada un gard de pe strada Ștefan cel Mare din Reșița, pentru a fura dintr-o anexă a unei gospodării!
REŞIŢA – În acest sens, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, a urcat şi în podul spitalului pentru a vedea situaţia la faţa locului!
CARANSEBEȘ – Fie că vorbim de Valea Cenchii, fie de alte zone ale Caransebeșului, oamenii arată cu degetul spre operatorul de apă și canalizare. Nici măcar reprezentanții municipalității nu mai au încredere în AquaCaraș, dar nici nu au vreun cuvânt de spus în deciziile companiei la care Caransebeșul este unul din acționarii minoritari!
REȘIȚA – Cupa Reșiței la șah a avut loc la finalul săptămânii trecute, în Sala Polivalentă, și s-a desfășurat cu prilejul aniversării a 250 de ani de industrie la Reșița. La startul competiției s-au aliniat 27 de participanți din Reșița, Caransebeș, Bocșa, Teregova și Timișoara!
CARAŞ-SEVERIN – Caraşul are două medii de zece la BAC, obţinute de două eleve din Bocşa şi Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN – Un incendiu care a cuprins anexa (adăpostul de păsări) unei case din cartierul reşiţean Câlnic, fiind anunţat undeva la miezul nopţii!
CARAŞ-SEVERIN – Este povestea unor sate din Prigor, care au rămas practic izolate după ce s-au apucat de o investiţie serioasă pe PNDL 2. Când toate lucrurile au fost puse la punct, iar constructorul s-a apucat serios de treabă, Guvernul a transmis că s-a consumat alocarea pe PNDL 2…
REŞIŢA – Tinerii care vor să facă o meserie care să le deschidă mai repede drumul angajării au la dispoziţie 159 de locuri în meserii dintre cele mai tentante, pornind de la sfera tehnică şi încheind cu sectorul serviciilor!
CARAŞ-SEVERIN – În urma rezolvării contestaţiilor la examenul de Evaluare Naţională, în judeţul Caraş-Severin rata de promovare este de 65,8%!
REȘIȚA – Mesajul Pontifical al Sfântului Părinte pentru Reșița, cu prilejul aniversării a 250 ani de la aprinderea furnalelor, a fost transmis prin Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România, și a fost citit de Preasfințitul Ioan, Episcop Auxiliar de Lugoj, cu prilejul Liturghiei Solemne de duminică, 4 iulie, la Biserica Romano – Catolică „Maria Zăpezii“!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean face demersuri pentru obţinerea acestei finanţări, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM), în vederea schimbării instalaţiilor electrice şi de gaz la staţionarele spitalului judeţean!





