REȘIȚA – Sportivul Cristian Roiban, legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Reșița, a participat în cadrul Campionatelor Europene de tineret, organizate…
REŞIŢA – Peste 16 milioane de lei vor fi investiţi în modernizarea corpului C al Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ din Reşiţa. Finanţarea a fost asigurată prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Să ne amintim că Învierea lui Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, înseamnă Lumină şi Credinţă. Două măsuri ale existenţei noastre care ne permit să stăm de vorbă cu noi şi să ne întrebăm de ce El nu oboseşte niciodată să ne ierte, să ne iubească, să ne ajute!
DELINEȘTI – Două echipaje de pompieri militari din Reșița și Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au intervenit de urgență aseară la un incendiu ce a cuprins un autovehicul de tip microbuz, pe DN 58, între Caransebeș și Reșița, în zona localității Delinești!
CARAŞ-SEVERIN – Şi-şi poartă vina, şi el, pentru prostia altuia. Asta le-a spus prefectul judeţului reprezentanţilor AquaCaraş care se plâng…
REŞIŢA – Mult, puţin? Atât reprezintă lungimea pedalatului reşiţean din 15 mai, până la acest început de august, prin intermediul sistemului de Bike Sharing pus la dispoziţie oricui, în mod gratuit, de către municipalitate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Operatorul de apă scoate la licitație trei proiecte vizând infrastructura de apă din Reșița, Bocșa și Oțelu Roșu, valorând 84,14 milioane de lei!
REȘIȚA – Era proba în care, la ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice, România a fost reprezentată de reșițeanul Marius Cocioran! Aceasta va fi înlocuită de o probă nouă de marş, ştafeta mixtă maraton!
CARANSEBEȘ – Uzina caransebeșeană va asigura osiile cu care vor fi utilate locomotivele produse de cei de la Softronic Craiova pentru export, cu precădere în Suedia!
REŞIŢA – Monografia oraşului industrial de pe Bârzava, scrisă în limba maghiară de prof. Mihalik Sandor, cărturar respectat la vremea sa, a fost tradusă în limba română!
REŞIŢA – Administraţia locală a aprobat recent încheierea unui acord de colaborare cu Asociaţia Make Better, ca urmare a celebrării în acest an a 250 de ani de industrie în municipiul de pe Bârzava!
BĂILE HERCULANE – Jandarmii și salvamontiștii cărășeni au avut o intervenție dificilă în acest weekend, în zona Valea Lungă din Munții Cernei, acolo unde un grup de turiști din Cehia a întâmpinat probleme în drumeția în care se aflau de șase zile pe traseele montane din Caraș-Severin!
ORAVIȚA – Ieri, șeful PNL Caraș-Severin spunea că dacă până luni nu se votează predarea sanatoriului Marila către CNI, consilierii liberali de la Oravița își vor pierde funcția, conform Statutului PNL. Azi, în cadrul unei ședințe de îndată, a treia din ultimele zile, sanatoriul Marila a fost predat cu unanimitate de voturi!
REȘIȚA – După o săptămână de pregătire cu câte două antrenamente pe zi, fotbaliștii lui Dan Alexa vor disputa duminică un joc amical împotriva Viitorului Șimian, de la ora 11:30, pe stadionul Gloria!
REŞIŢA – Sub egida manifestărilor derulate sub genericul „Reşiţa 250/ TMK 20“ a fost lansat volumul „250 de ani de siderurgie în Uzina de Fier din Reşiţa 1771 – 2021“, semnat de dr. ing. Romulus Vasile Ioan!
CARANSEBEȘ – După un lung interimat al, de acum, fostului președinte, Andrei Ungur, liberalii caransebeșeni și-au ales ieri noua echipă de conducere, care are ca obiectiv în 2024 recâștigarea primăriei pe care au pierdut-o în toamna trecută!
MUNTELE MIC – Un DJ din Berlin și-a intitulat piesa chiar așa, „Țarcu”, după ce a văzut Munții Țarcu la invitația celor de la weSki. Toate scenele din videoclip au fost filmate în Munții Țarcu, în această iarnă, iar la final a ieșit ceva fain, așa cum spun bănățenii!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, este indignat de faptul că aleşii locali liberali de la Oraviţa nu au fost prezenţi la şedinţa de joi în cadrul căreia preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, voia să prezinte proiectul pentru reabilitarea sanatoriului Marila. În cadrul şedinţei, consilierii orăviţeni trebuiau să aprobe transferul sanatoriul Marila în administrarea CNI!
BOCŞA – O tentativă de sinucidere a fost raportată astăzi la Bocşa, cineva dorind să se arunce de la etajul 4 dintr-un bloc de locuinţe. Salvatorii au ajuns de îndată la faţa locului, iar cei de la Poliţie au trimis un ofiţer specializat în tehnici de negociere!





