Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Nu o spunem noi, ci preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Daniel Baciu!

După ce am publicat în Jurnal CS că se pot cumpăra ani-vechime pentru ieşirea la pensie, mulţi cititori ne-au întrebat care sunt condiţiile pentru a face rost de nişte „ani lucraţi“ pe cartea de muncă. Cert este un lucru: noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă nu se aplică pentru pensionarea anticipată, ci doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă.

Deci, cărăşenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie. Ordonanţa 163/2020 spune clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă. Preşedintele CNPP, într-o declaraţie dată în urmă cu câteva zile, a arătat că noile reglementări nu pot fi speculate de cetăţeni în sensul cumpărării de vechime în muncă pentru ca, ulterior, să se solicite pensionarea anticipată.

„Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal. Evident că ne-am gândit la această speculaţie şi am eliminat-o din lege“, a precizat Daniel Baciu.

Conform legii intrate în vigoare, la finele lunii iunie, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot cumpăra vechime în muncă pentru o perioadă de cel mult 6 ani, Acestea trebuie să încheie pentru aceste perioade un contract de asigurare socială cu casa de pensii şi să acopere contribuţiile de asigurări sociale datorate respectivei perioade. Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.

JCS-Nina Curiţa