CARANSEBEŞ – Pompierii militari din Caransebeş intervin în acest moment – cu două echipaje, o autospecială de descarcerare şi una…
CARAŞ-SEVERIN – Efectivul pensionarilor s-a mărit, în schimb, cu 837 de persoane, faţă de luna precedentă!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut vineri, scor 0-1, în deplasarea de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a III-a din Seria a VIII-a! Unicul gol al partidei a fost marcat în prima repriză de Mancaș, din centrarea lui Făgărășanu. În ciuda acestui eșec, rosso-nerii se mențin pe primul loc, cu 48 de puncte!
CARAŞ-SEVERIN – Luni bune, un judeţ cu cifre ale sărăciei, atât la angajări cât şi la salarii, a transpirat la temperatura şomajului tehnic şi a concedierilor colective. Chiar şi aşa, oficial, cifrele în judeţ nu înregistrează vreo explozie notabilă!
ADVERTORIAL. „Iar în judeţul acesta, penalii se împart în penali prinşi şi penali neprinşi“! Asta mai susţine Valentin Armaşu, şeful…
REŞIŢA – Aşa cum o spune răspicat primarul Ioan Popa, s-a ajuns la această soluţie pentru că zonele metropolitane nu funcţionează, iar Primăria Văliug n-ar fi avut acces la resursa financiară necesară unui asemenea proiect. Greul a căzut pe umerii Reşiţei, care dă la schimb terenul necesar preluării domeniului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Două treimi din autoturismele înmatriculate în judeţ în luna martie au cel puţin 10 ani. Decana de vârstă a maşinilor aduse în Banatul Montan, ca ultimă etapă şi loc de evoluţie rutieră, este un autoturism fabricat în 1993!
CARAŞ-SEVERIN – Operatorul de apă scoate la licitație trei proiecte vizând infrastructura de apă din Reșița, Bocșa și Oțelu Roșu, valorând 84,14 milioane de lei!
REȘIȚA – Era proba în care, la ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice, România a fost reprezentată de reșițeanul Marius Cocioran! Aceasta va fi înlocuită de o probă nouă de marş, ştafeta mixtă maraton!
CARANSEBEŞ – Începând de azi, 12 iulie 2021, se fac înscrieri, în clasa a IX-a, la Liceul Tehnologic Max Aușnit din Caransebeș pentru cele 25 de locuri libere. Instituţia are profil de aviaţie, iar departajarea se va face prin test la limba engleză. Liceul, care este unul privat, se află în incinta aeroportului din Caransebeș și pregătește electromecanici şi mecanici de aviație!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean ne mărturiseşte că schimbările survenite şi care urmează în oraş trebuie să se regăsească şi în noul brand al urbei!
ORAVIŢA – La Oraviţa, din dorinţa de a rezolva amiabil problemele în judeţ, preşedintele CJ, Romeo Dunca, s-a aflat şi în postura de mediator între consilierii locali şi directorul AquaCaraş!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi până acum nu au fost solicitanţi pentru acest program, cei mai mulţi preferând programul „Tomata“, în acest an au fost 11 fermieri care au avut curaj să cultive şi usturoi în Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Cod roșu de probleme pe Semmeringul Bănățean! Astfel semnalează cei de la Trainspotting Oravița cele întâmplate la finele săptămânii pe calea ferată Anina-Oravița!
DALBOȘEȚ – Comuna Dalboșeț l-a sărbătorit duminică, 11 iulie 2021, pe domnul Filip Prîsca la împlinirea impresionantei vârste de 100 de ani. Primarul Florin Curița a ciocnit un pahar de șampanie cu taica Filip și i-a dăruit un tort, corul bisericii i-a cântat „La mulți ani“, iar alături i-au fost copiii, nepoții, strănepoții!
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat duminică, 11 iulie, pe stadionul Gloria, primul amical din această vară. Echipa pregătită de Dan Alexa s-a impus cu scorul de 5-1 împotriva echipei ACS Viitorul Șimian, nou promovată în Liga 3!
REŞIŢA – Monografia oraşului industrial de pe Bârzava, scrisă în limba maghiară de prof. Mihalik Sandor, cărturar respectat la vremea sa, a fost tradusă în limba română!
REŞIŢA – Administraţia locală a aprobat recent încheierea unui acord de colaborare cu Asociaţia Make Better, ca urmare a celebrării în acest an a 250 de ani de industrie în municipiul de pe Bârzava!
BĂILE HERCULANE – Jandarmii și salvamontiștii cărășeni au avut o intervenție dificilă în acest weekend, în zona Valea Lungă din Munții Cernei, acolo unde un grup de turiști din Cehia a întâmpinat probleme în drumeția în care se aflau de șase zile pe traseele montane din Caraș-Severin!





