Caraş-Severin, Romania

ANINA – Deşi unii dintre anineni sunt nemulţumiţi că în unele zone lucrările nu au fost finalizate, în fostul oraş minier se lucrează la străzi!

Edilul Gheorghe Românu e bucuros că a reuşit să înceapă lucrările de asfaltare, mai ales că în oraş se lucrează de zor acum la reabilitarea unor străzi. Deocamdată e vorba de străzile Horea, Colonia Roşie şi Vasile Alecsandri, lucrările având finanţare nerambursabilă. Primarul aproape că îşi cere scuze în faţa cetăţenilor pentru faptul că aceste străzi au cam fost date peste cap, creându-le un real disconfort, însă fără şantier nu ai cum să lucrezi. Unii au şi comentat pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Oraşului Anina că ar fi bine să fie şi finalizate lucrările, nu ca în alte zone ale oraşului, de pildă în Steierdorf.

Una peste alta şi dincolo de toate nemulţumirile exprimate de unii locuitori, Românu spune că vrea să extindă proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere pentru a cuprinde şi alte străzi. Cele care se reabilitează acum sunt prevăzute în proiect cu rigole şi pavaj cu plăci de beton, lucrările urmând să fie finalizate, potrivit termenului, până la sfârşitul lunii octombrie.

JCS-Alexandra Gorghiu