REȘIȚA – CFR a decis ca, de duminică, trenul să circule doar în weekend, însă vicepremierul Sorin Grindeanu ar putea…
CARAŞ-SEVERIN – Echipajul elicopterului SMURD şi salvamontiştii de pe Muntele Mic au efectuat în urmă cu puţin timp o misiune de troliere în Munţii Godeanu pentru a recupera un tânăr care a acuzat probleme medicale!
REȘIȚA – Primarul stă în cumpănă asupra celui de-al treilea mandat. Miza este noul spital județean. Asta deoarece proiectul este finalizat și cu autorizația de construire eliberată, iar la Ministerul Fondurilor Europene există axă de finanțare în care este cuprins și acest obiectiv!
CARAŞ-SEVERIN – Începând din 15 ianuarie, intră în vigoare modificările programului ghişeului Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase!
REȘIȚA – Mărșăluitorii Marius Cocioran și Narcis Mihăilă se pregătesc încă din luna decembrie a anului trecut în Portugalia pentru…
REŞIŢA – Aproximativ 70 de sindicalişti din Caraş-Severin, afiliaţi Federaţiei SANITAS din România, au pichetat marţi Prefectura timp de o oră. Protestul a fost organizat la nivel naţional, între orele 12.00 – 13.00, din cauza refuzului Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MEHADIA – Cu o sentinţă definitivă în mână, Pavel Grozăvescu (PPUSL) reclamă că nu i se permite revenirea în biroul său din Primăria Mehadia!
CIUCHICI – Zilele trecute, în urma unei sesizări, comisarii Gărzii de Mediu Caraş-Severin s-au deplasat în comuna Ciuchici, în vederea unei verificări. Împreună cu reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale, au fost verificate toate locaţiile, inclusiv cele menţionate în sesizare!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este pe scurt rezultatul dosarelor penale întocmite în weekend după ce polițiștii rutieri au surprins 9 infracțiuni pe drumurile publice: 4 pentru alcool sau alte substanțe, 4 fără permis și 1 pentru mașină fără numere!
CARAȘ-SEVERIN – La sfârșitul lui noiembrie ar fi trebuit să avem un câștigător pentru studiul de fezabilitate al drumului atât de mult promis cărășenilor în campaniile electorale din ultimii ani. Din păcate, Compania Națională a Infrastructurii Rutiere nu s-a putut opri asupra vreunuia din cei cinci ofertanți, așa că a amânat până la finalul acestui an desemnarea unui câștigător!
CARAȘ- SEVERIN – Dumitru Rujan pune mai multe întrebări referitoare la situația drumului DN 6!
REȘIȚA – Ideile, principalul motor pentru a schimba comunități și destine, în opinia primarului Reșiței!
SLATINA TIMIȘ – Și de această dată au fost implicate camioanele de mare tonaj, care pe șoseaua udă ori ies în decor, ori se lovesc de alte mașini!
CARANSEBEŞ – Cel puțin pentru cele deținute de municipalitate, care dă asigurări prin viceprimarul Bebe Pasere că până la finele acestui an se va găsi o firmă care să se ocupe de proiectare!
REŞIŢA – La atât se ridică costul lucrărilor, aprobat de curând de Consiliul Local Reşiţa, pentru reabilitarea străzilor din cartierul Dealu Crucii!
CARAŞ-SEVERIN – Din data de 12 decembrie 2021, pe calea ferată Anina-Oraviţa, trenul va circula doar vineri, sâmbătă şi duminică, iar în restul zilelor doar la cererea unui grup cu un număr minim de persoane, cu selectarea zilei de călătorie! Orarul trenului este același cu cel din mersul actual, tot 1h25 minute staționare la Anina!
BOCȘA – Primarul Mirel Pascu anunță noi proiecte menite să îmbunătățească atât administrația pe plan local, cât și viața socială a bocșenilor!
REŞIŢA – Modernizarea transportului electric în Reșița, lucrare de peste 45 milioane de euro, are doi ofertanţi!
REȘIȚA – Hala Minda, reconvertită de Primăria Reșița în spațiu destinat sculpturii în metal!
