CARAŞ-SEVERIN – În contextul efectelor liberalizării preţurilor la energie, senatorul cărăşean Ion Mocioalcă ia poziţie vizavi de situaţia consumatorilor vulnerabili!
REȘIȚA – Competiția amicală de baschet Cupa CSM Reșița a avut loc la finalul săptămânii trecute la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade”!
REȘIȚA – Un accident rutier produs pe DN 58, Reșița-Soceni, la Kilometrul 8, a fost anunțat la 112. Au fost implicate două autoturisme, iar echipele de salvare ajunse la fața locului au găsit trei victime, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată, conștientă și cooperantă, a fost extrasă din autovehicul, după cum transmite ISU „Semenic“!
CARAŞ-SEVERIN – Autorităţile şi-au făcut din nou simţită prezenţa în zonele aglomerate, în centrele comerciale, în pieţe, în restaurante, pe terase şi în trafic, în contextul pandemiei!
CARAŞ-SEVERIN – Fiindcă s-a depăşit numărul de cazuri de COVID-19, în trei localităţi se va adapta procesul de învăţământ după…
ADVERTORIAL. Alianța USR PLUS a organizat la Băile Herculane o conferință comună USR PLUS Caraș-Severin și Mehedinți. Temele principale, parteneriatul dintre cele două județe izolate de țară în ultimii 30 de ani, în vederea dezvoltării infrastructurii și demarării lucrărilor pentru Autostrada 6, dar și a proiectelor comune de dezvoltare turistică!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pe cea de sud, în schimb, au dispărut de o săptămână miile de pescarii sportivi de pe malul Dunării!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a dezvăluit care sunt principalele două proiecte majore pe care va marșa în următorii ani, unul verde, celălalt focusat pe partea de inovare și atragere de investitori!
CARANSEBEȘ – Ne referim la ceea ce vor mânca pacienții în următorii patru ani, spitalul punând la bătaie un contract cu o valoare între 7,3 și 9,2 milioane de lei!
REȘIȚA – Pe terenul sintetic din Valea Domanului au început deja lucrările la nocturnă. Întreaga investiție se ridică la aproximativ 40 000 de euro, iar în luna septembrie ar trebui să funcționeze!
REȘIȚA – Echipa antrenată de Dan Alexa a deschis scorul prin Munteanu în minutul 12, Haiduc de la CFR II a egalat în minutul 40, iar Velcotă a înscris în repriza a doua, în minutul 55, golul victoriei pentru Reșița. Mediop, noul atacant din Valea Domanului, nu a evoluat în acest amical, fiind accidentat. În aceeași situație s-a aflat și ex-rapidistul Amir Jorza!
REŞIŢA – …. o firmă din Iaşi vine după banii AquaCaraş. Este vorba despre un proiect de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare de la Reşiţa, care trebuiau să fie gata în 2015. Şi abia acum se trece la reînceperea lor!
CARANSEBEŞ – Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a concesionat resursele de nămol terapeutic din perimetrul Lacul Techirghiol Est, județul Constanța, societății Formin din Caransebeş. Aşadar, resursa terapeutică este acum pe mâinile patronului de la CFR Cluj şi ale colegului de bancă al fostului premier Grindeanu, acţionarii Formin!
REŞIŢA – Chiar dacă patrulează de trei ori mai mult cu maşina decât pe jos, poliţiştii locali reşiţeni reuşesc să impresioneze prin activitatea lor din cel de-al doilea trimestru al anului, amenzile aplicate totalizând 322.540 de lei de lei!
REȘIȚA – Atacantul dorit de ceva timp în Valea Domanului, Ndiaye Mediop, a semnat cu formația pregătită de Dan Alexa! Acesta se pregătește deja de câteva săptămâni cu echipa, dar abia acum s-a înțeles cu conducerea clubului asupra contractului!
REŞIŢA – Fundaţia Comunitară Banatul Montan lansează un sondaj de opinie pe baza căruia să fie întocmită o listă a celor mai importante proiecte pentru comunitate. Sub genericul „Votăm și susținem împreună un proiect major pentru Reșița“, fundaţia invită cetăţenii să completeze un scurt sondaj prin care pot să îşi exprime votul referitor la proiectele prioritare care ar trebui implementate!
CARAŞ-SEVERIN – Prefectul judeţului cere mai mulţi poliţişti pe drumuri, amplasarea de radare pe tronsoanele cu probleme, montarea de separatoare de benzi, marcaje rezonatoare şi prudenţă în trafic!
REȘIȚA – Etapa a IV-a a Campionatului României la tenis cu piciorul a reunit opt echipe la start, concurs desfășurat la Vatra Dornei. Reșițeanul Iulian Alexandru Mitru, legitimat la Timișoara I, s-a clasat cu echipa pe locul II la această etapă!
REŞIŢA – Reşiţenii din zona respectivă vor avea locuri noi de parcare, dar şi spaţiu de relaxare. Şi asta pentru că Direcția de Reparație și Întreținere a Primăriei (DRIP) efectuează lucrări de amenajare a zonei!
