REŞIŢA – Două străzi reșițene din zona Universalul Vechi sunt cu un pas mai aproape de reabilitare. Costurile lucrărilor pentru…
REȘIȚA – Deși încă nu i-a dovedit nimeni, „stilul artistic” le-a fost recunoscut după „opere” anterioare!
REŞIŢA – Este vorba despre proiectul de reconversie al funicularului de calcar, în derulare din 2018. Pe pagina de Internet a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin au fost publicate trei memorii de prezentare a unor proiecte al căror beneficiar este Primăria Reşiţa şi, în subsidiar, comunitatea locală!
CARAŞ-SEVERIN – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a deputatului Luminiţa Jivan la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie!
CARAŞ-SEVERIN – Weekendul trecut, polițiștii cărășeni au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea…
CARAŞ-SEVERIN – A spus-o chiar preşedintele Romeo Dunca, acesta precizând că luna aceasta materialele vor fi urcate sus pe acoperiş, iar din ianuarie se trece la treabă. Mai mult, şeful judeţului spune că se vor repara şi scările din faţa clădirii palatului administrativ!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Andrada Dință și Denisa Pintiliciuc sunt cele două mici luptătoare de la Reșița care au participat recent la o acțiune de căutare de talente, organizată de Federația Română de Lupte la București!
REŞIŢA – Vara e scurtă, iar lumea adunată în poiană e foarte frumoasă. S-a demonstrat ştiinţific asta în ultimii ani. Lucru văzut pe viu de Cristi Hrubaru, omul de la Rock FM, din nou gazdă a festivalului!
DOGNECEA – Lucrările necesare în cazul podului de la Dognecea sunt pe nicăieri, din cauza blocării finanțării de către opoziția din Consiliul Județean!
REȘIȚA – CSM Reșița a învins sâmbătă, 6 noiembrie, în deplasare, cu scorul de 6-1, formația ACS Viitorul Șimian, în etapa a XI-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Rosso-nerii n-au avut emoții și au câștigat fără emoții grație golurilor marcate de Mediop (triplă), Drăghiceanu (dublă) și Amir Jorza!
LUPAC – AFC Voința Lupac s-a impus cu scorul de 2-1 în partida de sâmbătă, 6 noiembrie, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești! Pentru formația cărășeană au înscris Alexandru Avramovici și Manu Jinga!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean a întrebat, în plenul Senatului, când se acordă despăgubiri fermierilor afectați de distrugerile provocate de animalele sălbatice!
ARMENIȘ – Proiectul de repopulare cu exemplare de zimbru din pădurile din Munţii Ţarcu derulat de WWF România şi Rewilding Europe a ajuns revenit în paginile unuia dintre cele mai renumite și influente ziare din Regatul Unit, The Guardian!
REȘIȚA – Interpretul de muzică populară era internat la terapie intensivă la Spitalul Județean de Urgență Reșița, după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla în tratament post Covid la Clinica Nera de la Sasca Montană!
CARAȘ-SEVERIN – Luni, 8 noiembrie, se reiau cursurile atât în şcolile de stat, cât şi în cele private. Acolo unde rata de vaccinare a personalului didactic este sub 60%, orele se vor desfăşura online!
CARANSEBEȘ – Distribuitorul de energie electrică a reacționat la declarațiile medicilor caransebeșeni care au spus că șocurile de curent distrug aparatele de care depinde viețile oamenilor!
CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre ACS Progresul Ezeriș și Pandurii Lignitul Târgu Jiu de vineri, 5 noiembrie, s-a încheiat cu scorul de 1-1. După această partidă, Progresul Ezeriș a acumulat 12 puncte și rămâne pe locul 6 în seria a VII-a a Ligii 3, în timp ce Pandurii Lignitul Târgu Jiu are 21 de puncte și se menține pe locul 3 în clasament!
CARANSEBEȘ – Două autoturisme s-au ciocnit în această seară, pe Drumul Național 6, pe Calea Timișoarei, la ieșirea din municipiu, accidentul fiind anunțat la 112. Chiar dacă cele două autoturisme au fost serios avariate, din fericire nu a fost cazul de persoane încarcerate. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Caransebeș!
REȘIȚA – Lucrările ce vor avea loc în cea mai marginalizată zonă a municipiului prevăd reabilitarea Căminului nr. 2 de locuințe sociale, demolarea Căminului nr. 1, tot de locuințe sociale şi amenajarea spațiului exterior al Căminului nr. 2 și a celui de sub Căminul 1, care va dispărea din peisaj!
