Sălbăticia zimbrilor de la Armeniş, în The Guardian - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

ARMENIȘ – Proiectul de repopulare cu exemplare de zimbru din pădurile din Munţii Ţarcu derulat de WWF România şi Rewilding Europe a ajuns revenit în paginile unuia dintre cele mai renumite și influente ziare din Regatul Unit, The Guardian!

Într-un amplu articol dedicat mamiferului legendar din Măgura Zimbrilor, este prezentat pas cu pas cum a început practic acest demers al celor de la WWF România. Iniţial s-a început cu 17 zimbri ca mai apoi să se ajungă la 100 de exemplare.

„De la eliberarea inițială a 17 zimbri la Măgura Zimbrilor, lângă Armeniș, în 2014, numărul a crescut la 100 (cu nou-născuți și nou-veniți din alte părți) – facilitând un ecoturism excelent. Proiectul face parte dintr-o poveste remarcabilă de succes în materie de conservare, susținută de programul LIFE al Uniunii Europene. Acum există aproximativ 7.000 de zimbri pe continent, de la 2.500, acum 10 ani”, scriu jurnaliștii britanici.

Georg Messerer, o adevărată enciclopedie în materie de natură sălbatică, a fost ghidul celor de la celebra publicaţie prin Carpații de Sud ai României. Împreună cu Matei Miculescu, rangerul asociaţiei, oaspeţii au putut admira frumuseţile Banatului Montan, au întâlnit oamenii locului şi s-au delectat cu bucatele tradiţionale. De asemenea, în articol se arată faptul că, odată cu proiectul de reproducere a zimbrilor în libertate, în Armeniş s-a dezvoltat ecoturismul. Proiectul care a atras se pare cei mai mulţi turişti a fost MuMa Hut, o experienţă inedită de a locui în natură.

„Vizităm MuMa, căsuța construită de WeWilder în izolare, nominalizată la un premiu de arhitectură EU Prize for Contemporany Architecture – Mies van der Rohe Award pentru că a ajutat o comunitate locală să facă pași către relații durabile cu natura și noi căi de prosperare din sălbăticia ei. Spațiul cu o cameră de 15 metri pătrați, pe picioare de lemn înălțate, cu o fereastră uriașă, cu vedere la livada în care se află, este complet durabil”, este impresia lui Sturat Kenny, autorul articolului.

În termeni elogioşi, prestigiosul cotidian britanic mai arată că proiectul LIFE RE-Bison implementat cu succes în Munţii Ţarcu a fost benefic atât pentru cel mai mare mamifer terestru din Europa cât şi pentru comunitatea locală.

JCS-Nicoleta Moraru