CARAȘ-SEVERIN – Așa ne lasă să înțelegem formațiunea condusă de Lucian Voina, care aseară a dat publicității un comunicat sec, prin care anunță ruperea protocolului cu PSD și PRO România. Asta după ce zilele trecute, Forța Dreptei și USR Caraș-Severin au transmis că nu vor face nicio o alianță cu PMP atâta timp cât acest partid rămâne un apendice al PSD și votează cot la cot cu Crina și restul social-democraților din consiliul județean!
CARAȘ-SEVERIN – Va fi închisă pentru două ore circulația rutieră pe DN 57, la Kilometrul 65+200 de metri, pe raza localității Cozla, la limita cu județul Mehedinți, astăzi, începând cu ora 16.00. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de detonare a versantului, după cum informează Poliția județului!
REȘIȚA – 15 karatiști legitimați la C.S.M. Reșița, conduși de maestrul Zoltan Lipan, secondat de Viorel Enășel, au făcut parte din delegația României la Campionatul Mondial – karate WUKF. Competiția s-a desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 23-26 septepmbrie. Au concurat aproape 1500 de participanți din 39 de țări!
ANINA – CSO Anina, pregătită de Nelu Badea, este echipa cea mai în formă din Liga a IV-a Caraș-Severin! Cu…
CARAŞ-SEVERIN – Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 423 de sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 27 de permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului, Romeo Dunca, sau Dunca asfaltatoru’, a fost prezent în teren, pe DJ Oravița-Brădișorul de jos, alături de primarul Costel Ursu, unde s-a dat drumul unor lucrări de reciclare a asfaltului și unde se va turna un covor de 6 centimetri!
CARAŞ-SEVERIN – Capitala Ungariei a găzduit marţi, 19 martie, vernisajul expoziţiei „Morile Banatului“, evenimentul incluzând şi o degustare de bucate tradiționale din Banat, pregătite cu diverse tipuri de făină!
CARAȘ-SEVERIN – Evenimentul se va derula vineri în toate municipiile și orașele județului!
CARANSEBEŞ – Străzile Ardealului și Mihai Viteazu au primit și marcajele rutiere aferente, asta la jumătate din prețul unor lucrări similare anterioare!
CARAȘ-SEVERIN – Clubul Sportiv Reșița 07, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraş-Severin şi Ponton Casa Baraj, va organiza pe data de 7 august a XIII-a ediție a Traversării lacului Văliug!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii de la Muntele Mic au fost alertați în toiul nopții cu privire la o situație care necesita intervenția lor în Munții Țarcu, în zona Vf. Baicu!
CARAȘ-SEVERIN – A declarat medicul Cosmin Librimir, proaspăt numit în funcția de manager la Spitalul Județean de Urgență Reșița, care promite să încerce să vindece unitatea pe care o conduce!
REŞIŢA – Între datele vieţii sale (27 aprilie 1949 – 2 august 2022) se înscrie o bogată activitate culturală, sporind zestrea de frumos a literaturii şi presei din Caraş-Severin!
REȘIȚA – Patrick Canea, Gabriel Gombos, Mario Ivașcu, Robert Mihaly și Laurențiu Bălă sunt tinerii care au semnat contracte cu echipa mare, iar conducerea clubului a ținut să precizeze rezultatele obținute de grupele de copii și juniori în sezonul trecut!
MĂRU – Un tânăr de 25 de ani din Zăvoi este suspectat că ar fi furat din locuințele a două persoane din Măru, plecate la muncă în străinătate, bunuri de peste 12.000 de lei! Oamenii legii au reușit recuperarea bunurilor furate, în proporție de 90%!
GORUIA – Primăria Goruia a cheltuit peste 250.000 de lei pentru întreținerea bisericilor din comună. Ne referim la lucrările pe care primăria le-a executat recent și care au fost acoperite din bugetul local!
CARAȘ-SEVERIN – Incendiile de vegetație, fenomenele meteorologice periculoase, accidentele rutiere și acordarea de asistență persoanelor sunt doar câteva dintre situațiile care au necesitat intervenția salvatorilor!
REȘIȚA – Luptătoarea Tania Adam, deși este încă junioară, a cucerit medalia de bronz, la senioare, la un turneu internațional!
