CARAȘ-SEVERIN – Acestea au o valoare totală de 240 de milioane de euro şi au creat aproape 2.000 de locuri…
VEST. Marți, 22 august 2023, în intervalul orar 10-13, în Amfiteatrul A01 din UVT (V.Pârvan 4), va avea loc conferința dedicată deschiderii ediției 2023 a Școlii de Vară Regio Earth!
CARAȘ-SEVERIN – Asta au putut constata polițiștii cărășeni de la Rutieră, după ce au dat mâna din nou cu cei de la IGAV, pentru a supraveghea cu elicopterul traficul de pe DN 6!
REŞIŢA – Un conducător auto în vârstă de 34 de ani, care şi-a parcat autoturismul pe trotuar, pe strada Petru Maior din Reşiţa, în zona de acţiune a indicatorului rutier – Oprire interzisă – şi ocupând tot spaţiul pietonal, nelăsând loc pentru trecători, a fost amendat de poliţiştii rutieri din municipiu!
REŞIŢA – Evident, aşa cum mulţi s-ar aştepta, iubirea cu împuşcături nu se putea întâmpla decât pe Aleea Albăstrelelor. Astăzi,…
CARAȘ-SEVERIN – Şcolile şi-au redeschis luni porţile, odată cu începerea cursurilor fiind reluat şi programul „Laptele şi cornul“. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, numărul total de preşcolari şi elevi beneficiari ai acestui program este de 24.298!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ANINA – Primăria Anina va executa primele lucrări în vederea transformării locației în una de agrement. Lacul este considerat un obiectiv turistic foarte important pentru oraș, însă demersurile de până acum s-au împotmolit în drumul de acces!
CARAŞ-SEVERIN – Apetitul antreprenorial al cărăşenilor, greu de comparat cu cel al vecinilor din Regiunea Vest!
BERZASCA – Aproximativ 7 milioane de lei vin pe proiecte pentru un pod și străzile din Liubcova!
REȘIȚA – Campionatul Județean de șah rapid și blitz a avut loc zilele trecute, la Sala Polivalentă din Reșița!
POIANA MĂRULUI – La mijlocul lunii ianuarie 2022, mai exact în 14, Direcţia Silvică organizează licitaţie pentru închirierea respectivei păstrăvării care era cândva de renume în judeţ!
REȘIȚA – Piese din istoria industriei locale, expuse în incinta Centrului Universitar UBB Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Zilele trecute, Guvernul României a alocat fonduri mai multor unități administrativ-teritoriale din județ. Aceste fonduri constituie un ajutor pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale și pentru finalizarea investițiilor publice, finanțate de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene!
ADVERTORIAL. Pentru Smithfield România, cuvântul bun nu se referă doar la produsele din carne. Acest concept se regăsește în tot ceea ce compania oferă: locuri de muncă sigure, grijă față de animalele din ferme, administrarea mediului înconjurător și sprijinirea comunitățile din care face parte. Compania produce mai mult decât Hrană bună. În mod responsabil. Face o diferență semnificativă!
BERZOVIA – Acesta este suspectat că ar fi deținut, fără drept, 30 de kilograme de articole pirotehnice!
MOLDOVA NOUĂ – Iar românii nu mai pun furca pe ei, ci doar îi lasă cu ochii la… cuprul de la Moldova Nouă! „Cutumele statului român”, în opinia primarului Ion Chisăliță!
CARAȘ-SEVERIN – Guvernul a atribuit acești bani unui număr de 74 de unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin!
GÂRNIC – Unul dintre obiectivele aflate în lucru îl reprezintă alimentarea cu apă a localităților Gârnic și Padina Matei. Este vorba despre un proiect finanțat prin PNDL 2, respectiv o extindere a acestuia finanțată din bugetul local!
REȘIȚA – În urmă cu puțin timp pe pasajul din Muncitoresc, în apropiere de ISU Semenic, a avut loc un accident de circulație. Din cauza condițiilor de pe carosabil și a neatenției la volan, două mașini s-au izbit violent, una ajungând în stâlp!
