CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni, deputatul Silviu Hurduzeu, spune că PSD va depune în regim de urgență, în Parlament, un…
CARANSEBEȘ – Trei investiții importante sunt în faza de început la Caransebeș. Ne referim la blocul de locuințe pentru tineri de la Jupa (foto), investiție derulată prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), dar și la bazinul de înot și creșa care se construiesc prin Compania Națională de Investiții (CNI)!
CARAȘ-SEVERIN – Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin l-a premiat deja pe unul dintre cei doi golgheteri ai ediției 2022-2023. Aceștia sunt Deniss Dodoi, de la CS Moldova Nouă, și Adrian Neagu, de la ACS 2017 Slatina Timiș, ambii cu 39 de goluri!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului a prezentat tabloul rutier al ultimelor 24 de ore, axat pe faptele de natură penală!
REȘIȚA – Aparatul a ajuns încă de ieri la cea mai mare unitate spitalicească din Caraș-Severin, în cadrul unui proiect…
REȘIȚA – Marius Cocioran și Narcis Mihăilă se pregătesc deja în Portugalia, pentru a obține rezultate pe măsură în concursurile din primele luni ale anului 2021. Principalul obiectiv al sportivilor pregătiți de Octavian Măzăran este calificarea la Jocurile Olimpice de la anul!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Asta i-a transmis liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, celui mai nou membru Forța Dreptei, Arin Ispas, fost până mai zilele trecute președintele PNL Caransebeș, despre care Vela credea în 2021 că va omogeniza echipa liberalilor caransebeșeni! Nu doar că nu a omogenizat-o, dar dacă mâine ar fi alegeri locale, PNL Caransebeș ar obține probabil cel mai slab scor electoral din istoria acestei organizații!
REȘIȚA – E întrebarea pe care o știm cu toții ca replică într-un film românesc urmărit de generații întregi. Primăria Reșița însă i-a dat o altă semnificație, nici de râs și nici de glumă, ci un mod inedit de a se referi la instruirea viitorilor vatmani!
CARAȘ-SEVERIN – Astăzi, între orele 14.00 și 23.00, au fost prognozate fenomene de cod portocaliu, pentru județul nostru!
CARANSEBEȘ – Angajat la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, polițistul a fost prins în flagrant pe când primea bani de la liderul clanului lugojean Căldăraș ca să-l ajute să iasă din țară ilegal, după ce acesta urma să ispășească o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru o tentativă de omor!
REŞIŢA – Edilul spune că aceştia văd lucrurile dintr-o altă perspectivă şi că în administraţia locală aceştia pot construi cu rezultate fantastice!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 22 octombrie, cu scorul de 35-30, confruntarea cu CSU Politehnica Timișoara, din etapa a VI-a a Diviziei A, Seria C!
MONIOM – Vineri s-a semnat recepția pentru lucrarea de racordare a localității Moniom la rețeaua de apă a municipiului Reșița, prin care se asigură necesarul de apă potabilă pentru 132 de locuințe!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu îşi exprimă dezamăgirea pentru restricţiile absurde luate în România pentru combaterea pandemiei, considerând că pandemia poate fi combătută cu adevărat doar cu medicamente şi testări!
CARAŞ-SEVERIN – Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, vineri după-amiază, noile restricții care vor intra în vigoare de luni, 25 octombrie, în România, în contextul valului IV al pandemiei de coronavirus. Deciziile urmează să fie adoptate în ședința de Guvern!
CARANSEBEȘ – Asta au aprobat consilierii locali, reuniți vineri într-o nouă ședință de îndată!
CARAŞ-SEVERIN – Contractul pentru repararea şi întreţinerea tronsonului de drum dintre Ciclova Română şi Potoc a fost semnat în 20 octombrie 2021, firma câştigătoare fiind tot MaxAgro, cea care asfaltează tronsonul Secășeni-Grădinari!
REȘIȚA – CSM Reșița vrea a noua victorie consecutivă în campionat și va întâlni sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15:00, acasă, echipa CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în etapa a IX-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Derby-ul cărășean dintre ACS Progresul Ezeriș și AFC Voința Lupac va avea loc sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15:00, la Caransebeș!





