Psihoactivele şi alcoolul, tot mai dese la volan - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului a prezentat tabloul rutier al ultimelor 24 de ore, axat pe faptele de natură penală!

Într-un prim caz, poliţiştii rutieri au tras pe dreapta un tânăr de 23 de ani din Bocşa care conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din oraş. La testarea cu aparatul Drugtest a rezultat că ar fi consumat substanțe psihoactive, aparatul indicând valoare pozitivă pentru una dintre substanțe. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, alegându-se cu dosar penal pentru că a condus un autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

În alt caz, un şofer de TIR a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului. Oamenii legii au oprit pentru control, pe DN 6, la Sadova Veche, o autoutilitară ce tracta o semiremorcă la volanul căreia se afla un bărbat de 60 de ani din Bulgaria. Etilotestul a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere, în vederea suspendării. Iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cel de-al treilea caz, dar primul la alcoolemie, îl are ca protagonist pe un sucevean de 45 de ani, prins pe strada Cloşca din Caransebeş. Acolo l-au tras pe dreapta oamenii legii, care au putut constata, în urma testării, că aparatul alcooltest a indicat un rezultat de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el a ajuns la spital, pentru determinarea valorii alcoolemiei în sânge, şi s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Polițiștii cărășeni continuă și în perioada următoare acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau substanțe psihoactive la volan. Vă reamintim că persoanele depistate conducând sub influența alcoolului, care la testarea cu aparatul etilotest au o valoare a alcoolemiei cuprinsă între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sunt pasibile de a fi sancționate contravențional cu amenzi cuprinse între 1.305 lei și 3.045 lei. La o valoare a alcoolemiei care depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii întocmesc dosar penal, iar pedeapsa prevăzută de Codul Penal este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda. În ambele cazuri, permisul de conducere este reținut în vederea suspendării pentru 90 de zile, fără drept de circulație. Recomandăm conducătorilor auto să respecte legea și să nu se urce la volanul autoturismului după ce au consumat băuturi alcoolice, pentru a-și proteja propria viață și pe a celorlalți participanți la trafic“, informează IPJ CS.

JCS-A.M.