CARAŞ-SEVERIN – Recent, firma din București desemnată să construiască noua creşă din comuna Măureni a postat primele imagini cu macheta acestei unităţi de educaţie timpurie. Creşa va avea 70 de locuri, ceea ce înseamnă 7 grupe de copii cu vârsta de până la trei ani!
CORNEA – La Cornea, obiectivele momentului sunt legăturile rutiere, dar și drumul tinerei generații. Din discuția cu primarul Ilie Lăzărescu am reținut că peste 7 km de drumuri se află în atenția primăriei!
CARAŞ-SEVERIN – Claudiu Dolot este propunerea PNL Caraş-Severin pentru această funcţie, datorită locului 8 obţinut de filială în clasamentul naţional al PNL de la alegerile parlamentare!
REŞIŢA – Aproximativ 70 de sindicalişti din Caraş-Severin, afiliaţi Federaţiei SANITAS din România, au pichetat marţi Prefectura timp de o…
REŞIŢA – Asta spune liderul Gaidoş Group, omul care nu a făcut niciun pas înapoi în faţa complexităţii şi problemelor întâlnite la lucrarea care a schimbat faţa Reşiţei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 8.008 asemenea documente, cu o însemnătate colosală pentru pensia celor care au lucrat și înainte de 2011, stau neridicate la Inspectoratul Teritorial de Muncă, în așteptarea ridicării de către titulari!
REŞIŢA – Teatrul de Vest a deschis ediţia a treia a festivalului „New Wave Theatre” cu premiera „Visul unei nopţi de vară”. O comedie cu cântec şi descântec, vrăjită de jocul ielelor la capătul căreia… totul e bine când se termină cu bine. Sau „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”!
REȘIȚA – Potrivit jandarmilor cărășeni, incidentul s-a petrecut joi, 15 iunie, în jurul orei 7.50, în cartierul Marginea din municipiul Reșița, oamenii legii reușind să-l identifice pe proprietarul câinelui care a atacat-o pe copilă!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba de decizia instanței în cazul ADI Intercom Deșeuri, interpretată de cele două părți fiecare în interesul ei!
CARANSEBEȘ – Scenele de violență între cele două puștoaice s-au petrecut în apropierea liceului și au fost filmate de colegi, în urma acestora Poliția Caransebeș autosesizându-se!
CARANSEBEȘ – ACS Progresul Ezeriș s-a impus vineri, 12 noiembrie, cu scorul de 3-0, în partida contra Armatei Aurul Brad, din etapa a XII-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
REŞIŢA – Aseară, în jurul orei 20, echipajul de intervenție al jandarmilor cărăşeni a fost sesizat să se deplaseze în zona stației de autobuz „Victoria“ din Reşiţa!
CARANSEBEȘ – Pe reţelele de socializare au apărut imagini cu starea degradată în care se află gara din Caransebeş. În aceste condiții, CFR ar trebui să le facă protecţia muncii călătorilor care poposesc prin clădire, sau măcar să-i doteze cu niște căști de miner!
CARAŞ-SEVERIN – În opinia senatorului cărăşean, „Grindeanu reprezintă cea mai bună soluție pentru Ministerul Transporturilor“!
BOZOVICI – Calitatea vieţii locuitorilor, în vizorul Primăriei Bozovici. Ţintele sunt apa potabilă şi drumurile!
EZERIŞ – Bază sportivă de 1,8 milioane euro, în licitaţie la C.N.I. Sala de sport, în aşteptare!
REȘIȚA – În prima etapă din returul campionatului, CSM Reșița va juca sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 12:00, acasă, cu SCM Politehnica Timișoara. Rosso-nerii sunt pe locul 2, cu 16 puncte, în timp ce Poli este pe 4, cu 12 puncte. După acest meci, reșițenii vor juca la mijlocul săptămânii viitoare la Craiova, apoi pe 20 noiembrie vor întâlni CSM Oradea!
LUPAC – AFC Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 14:00, formația CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în etapa a XII-a a Ligii 3, Seria a VII-a. E cel mai echilibrat meci al rundei, între locurile trei și patru. Ambele formații se află la egalitate de puncte, 21, iar cărășenii sunt deciși să prelungească forma bună în care se află!





