Caraş-Severin, Romania

FENEȘ – Moara Ponorenilor, una din cele patru mori care mai există în satul de la poalele Munților Țarcu, a prins viață după zeci de ani. Și cum altfel dacă nu cu ajutorul Asociației „Acasă în Banat” și a voluntarilor care au răspuns la apelul de salvare a morii!

De la bun început, cei de la „Acasă în Banat” și-au propus să repună moara în funcțiune, pentru ca localnicii și turiștii, deopotrivă, să se bucure de făina măcinată la moară. Iar provocările au fost foarte mari: acoperișul era în stare proastă, ciutura era complet acoperită de aluviuni, zidurile crăpate și măcinate de intemperii, iar pe deasupra nici apa nu mai curge pe ierugă. Asta nu i-a descurajat pe cei 12 voluntari înscriși, cinci localnici și doi copii care au participat la refacerea Morii Ponorenilor.

„Pentru că timpul a fost scurt, ne-am concentrat pe ce era mai important: schimbarea acoperișului și decolmatarea camerei subterane, care adăpostește ciutura. Nu am avut destule ajutoare pentru a ne ocupa de săparea ierugii, dar avem promisiunea că săptămâna viitoare va veni un miniexcavator care să efectueze această operațiune. Timpul a zburat, vremea a ținut cu noi, iar treaba a mers repede și bine. Suntem foarte bucuroși de rezultatul obținut și sperăm că odată pusă în funcțiune Moara Ponorenilor, Feneșul va deveni și mai atractiv pentru turiști. Mulțumim tuturor voluntarilor care au participat la acțiune, mulțumim Primăriei Armeniș, viceprimarului Ion Popescu și familiei pentru sprijinul oferit, mulțumim vecinilor și localnicilor care ne-au dat o mână de ajutor și mulțumiri donatorilor și sponsorilor care ne susțin pentru a ne putea desfășura activitatea. Multumim societății ȘANSA IMPEX pentru donația de 4000 de lei”, au notat cei de la Asociația „Acasă în Banat”.

Înființată în 2018 de Radu și Nicoleta Trifan,  Asociația „Acasă în Banat” a devenit un brand al voluntariatului din zona de vest, prin acțiunile prin care își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat și să redea culoare satului bănățean.

JCS-R.M.