CARAŞ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au acționat, în weekend, pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare…
REȘIȚA – Luptătorul Brian Techerean a câștigat medalia de argint la turneul internațional „Constantin Alexandru & Ioan W. Popvici”, competiție ce s-a desfășurat în perioada 9-12 mai, la București! La acest concurs au participat 350 de sportivi, din 20 de țări!
CARANSEBEȘ – Veste bună pentru șoferii din toată zona Caransebeșului: de luni, 13 mai, este din nou funcțional, după o bună perioadă de timp, sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor!
CARAȘ-SEVERIN – Zilele trecute, Guvernul României a alocat fonduri mai multor unități administrativ-teritoriale din județ. Aceste fonduri constituie un ajutor pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale și pentru finalizarea investițiilor publice, finanțate de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene!
ADVERTORIAL. Pentru Smithfield România, cuvântul bun nu se referă doar la produsele din carne. Acest concept se regăsește în tot…
MOLDOVA NOUĂ – Iar românii nu mai pun furca pe ei, ci doar îi lasă cu ochii la… cuprul de la Moldova Nouă! „Cutumele statului român”, în opinia primarului Ion Chisăliță!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Soceni și Ezeriș au fost primele localități din Banatul Montan vizitate recent de voluntarii de la Acasă în Banat, în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”!
REȘIȚA – Campionatul Național Școalar de gimnastică s-a desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Buzău, delegația reșițeană fiind alcătuită din patru sportivi!
CARANSEBEȘ – E semnalul de alarmă tras zilele trecute de Petru Schinteie (PSD) într-o ședință a Consiliului Local Caransebeș, care a cerut o mai mare implicare a poliției, naționale și locale, în școli!
REȘIȚA – Angajații fostei cocserii a TMK Artrom ar putea beneficia de aceste drepturi peste doi ani!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 15, cu Avântul Periam, pe stadionul „Mircea Chivu”, în etapa a VIII-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
REȘIȚA – Pentru tinerii participanți azi la Ziua Porților Deschise, vizita la Centrul Militar Județean (CMJ) a reprezentat un prilej de a se informa cu privire la modul cum pot îmbrăca haina militară. Evenimentul prefațează Ziua Armatei României, sărbătorită pe 25 octombrie!
CARAŞ-SEVERIN – De asemenea, întreaga cantitate de ulei mineral uzat a fost indisponibilizată, agentului economic fiindu-i trasată sarcina de a elimina uleiul uzat printr-un operator autorizat!
CARANSEBEȘ – Primăria Caransebeș a primit astăzi vestea că proiectul „Renovare energetică pentru clădiri rezidențiale multifamiliale din municipiul Caransebeș” a fost aprobat și va primi finanțare prin PNRR. Mai precis, pe Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale!
REŞIŢA – Aşa cum vă spuneam, în atenția preşedintelui CJ, Romeo Dunca, se află și drumul Prislop-Semenic, aflat de mai mult timp pe masa CNI. În şedinţa de la finele lunii octombrie se va emite hotărârea de expropriere pentru terenurile care se suprapun cu drumul, acestea fiind ultimele documente care trebuie trimise la CNI!
CARAŞ-SEVERIN – Asta se întreabă deputatul Marius Damian care mai consideră că „Olanda se opune intrării României în Spaţiul Schengen şi din cauza concurenţei pe care portul Constanţa o face celui din Rotterdam“!
REŞIŢA – În 14 octombrie, la Reșița, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai, începând cu ora 9!
LUPAC – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 15, pe teren propriu, cu CSM Deva, în etapa a VIII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Formația din Deva este pe primul loc, cu 17 puncte, în timp ce echipa lui Dobre ocupă poziția a IV-a, cu 13 puncte!
