Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aşa cum vă spuneam, în atenția preşedintelui CJ, Romeo Dunca, se află și drumul Prislop-Semenic, aflat de mai mult timp pe masa CNI. În şedinţa de la finele lunii octombrie se va emite hotărârea de expropriere pentru terenurile care se suprapun cu drumul, acestea fiind ultimele documente care trebuie trimise la CNI!

Județul s-a înțeles deja cu cinci dintre cei șase proprietari, care au acceptat contracte de vânzare-cumpărare pentru suprafețele pe care le dețin. „Al șaselea deține parcarea de la capătul drumului, însă este mai puțin important pentru că nu se suprapune cu segmentul de drum care va intra în modernizare. Adică 8 km, dintre care 5 vor fi modernizați cu bani de la CNI, CJ urmând a găsi o sursă de finanțare pentru ceilalți 3 km”, afirma Romeo Dunca.

Vizavi de acest subiect, primarul Reşiţei, Nelu Popa, îi întreabă pe toţi cei care au contestat exproprierea de ce a fost nevoie de zeci de ani pentru acest demers? „În ultima vreme se înmulţesc contestatarii, majoritari pe conturi false, evident plătite de veşnicul partid socialist. Le-aş pune o întrebare legitimă: De ce a trebuit să aşteptăm 30 de ani pentru exproprierea unor proprietari pe drumul Prislop-Semenic? Nu mai întreb cum a fost posibil ca acei oameni să obţină în proprietate bucăţi dintr-un drum judeţean…“, întreabă primarul Reşiţei. Se încumetă cineva din contestatari să răspundă?

JCS-L.A.