CARAȘ-SEVERIN – Petre Răduți, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, și Cristian Alexandru Orbu, din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița,…
VEST – Divizia de construcții a grupului Maxagro își continuă expansiunea. Vineri, 12 aprilie, ca parte a seriei de investiții de peste 100 de milioane de lei pe care le-a făcut în ultima perioadă, compania a inaugurat o nouă stație de asfalt la Sânandrei. Cu aceasta, compania devine cel mai mare producător de asfalt din regiune, depășind o capacitate de 700 de tone de asfalt pe oră!
REŞIŢA – Cu o producție de 10.800 MWh/an, acesta ar urma să asigure consumul de energie electrică al municipalității reșițene!
CARAŞ-SEVERIN – Având în vedere veniturile proprii limitate ale unităților administrativ-teritoriale, acestea fiind în imposibilitate de a-și asigura buna funcționare, Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă bugetară, bani şi judeţului Caraş-Severin, mai exact Consiliului Judeţean şi Primăriei Reşiţa!
REȘIȚA – Am descris astfel cea de-a cincea carte a lui Jenică Munteanu. Intitulată „Dragoste și revoluție”, aceasta a apărut…
CARAȘ-SEVERIN – Raportat la perioada de referință a anului precedent, acest număr se află într-o scădere consistentă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Polițiștii din municipiu au reușit să-l identifice și să-l rețină, luni, pe bărbatul de 28 de ani din Caransebeș care, în noaptea de 7 spre 8 aprilie ar fi sustras mai multe bunuri din scara unui bloc!
REȘIȚA – … sau, mă rog, pe-o șină! Cam așa începe povestea urbană despre cum să parchezi gratis în inima Reșiței, fără să lucrezi în administrația publică sau să ai legitimație de handicapat!
REȘIȚA – Lucrările avansează promițător în Piața Republicii, în ceea ce privește construcția sensului giratoriu amplasat între clădirea terminalul tramvaiului și clădirea de garare a autobuzelor electrice, de unde se va pleca spre Secu, Văliug, Semenic, Gărâna, Brebu și Trei Ape!
REȘIȚA – Consiliul Județean a majorat prețul pentru operatorul de la deponeu. În consecință, Brantner va crește tariful, cu aprobarea majorității aleșilor locali reșițeni!
BOCŞA – Cuplurile care sărbătoresc 50 de ani de convieţuire şi persoanele care aniversează centenarul vor fi premiate de Primăria Bocşa cu câte 1.000 de lei!
REŞIŢA – Lucrările la tramvai bulversează pe toată lumea. De aceea, primarul Reşiţei, Ioan Popa, a răspuns pe reţelele de socializare mai multor întrebări care îi macină pe reşiţeni, dar mai ales pe unii politicieni!
REȘIȚA – Ziua persoanelor vârstnice a fost sărbătorită vineri la căminul din Reșița. Momentul a fost marcat printr-un serviciu religios oficiat de un sobor de preoți, urmat de un frumos moment artistic susținut de tineri dansatori și interpreți!
ADVERTORIAL. Una dintre cele mai importante încăperi din casă este bucătăria. Aceasta este locul în care petreci destul de mult timp gătind, cu familia și prietenii!
CARAŞ-SEVERIN – Sâmbătă, 1 octombrie, Mănăstirea Călugăra şi Mănăstirea Brebu îşi sărbătoresc hramul!
REŞIŢA – Tatian Diaconu, directorul general al Nhood România, spune că, în 10-15 ani, când mall-ul, cu zona de retail şi de rezidenţial vor fi gata, Mociurul va deveni, fără exagerare, noul centru al oraşului!
LUPAC – Formația pregătită de Lucian Dobre va întâlni sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 15, pe teren propriu, CSM Jiul Petroșani, în etapa a VI-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Drumul Comunal 5, pe care se află podul, a fost cedat comunei prin hotărâre de guvern, dar primăria cere podul de la județ!
CARAŞ-SEVERIN – De la 1 noiembrie, dacă președintele Iohannis promulgă legea, salariile aleșilor locali cresc cu sume frumușele. Dacă ieri vă spuneam cât va câștiga primarul celui de-al doilea municipiu din Caraș-Severin, azi continuăm cu șefii de la județ, primarul Reșiței sau cei din orașe și comune!


