Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Lucrările la tramvai bulversează pe toată lumea. De aceea, primarul Reşiţei, Ioan Popa, a răspuns pe reţelele de socializare mai multor întrebări care îi macină pe reşiţeni, dar mai ales pe unii politicieni!

„Pentru că în mediul online sunt rostogolite în mod constant informații inexacte cu privire la situația lucrărilor derulate pentru modernizarea transportului public și a infrastructurii rutiere, dorim să oferim, în mod oficial, răspunsul la cele mai importante teme vehiculate“, spune Popa.

Primarul a început cu explicaţiile pentru cei care se întrebau de ce a fost nevoie să înceapă lucrările pe tronsonul Muncitoresc – Pasaj Nera. „Pe acest tronson au început lucrările de decopertare a vechiului postament și de pregătire pentru montarea noii căi de rulare. Am demarat aceste lucrări pentru a elimina timpul pierdut în procesul de aprovizionare cu materiale necesare pentru finalizarea tronsoanelor începute anterior (Kaufland – Triaj și B-dul Revoluția din Decembrie). Prin demararea lucrărilor pe acest tronson se va scurta termenul final de execuție pentru întreg proiectul cu aproximativ 4 luni“, a precizat primarul Reşiţei.

Ce se întâmplă cu teii din zona Intim – Victoria

Pe tronsonul Intim-Victoria există 88 de arbori, dintre care 33 sunt tei. În zona respectivă este prevăzută lărgirea suprafeței carosabile și crearea unor benzi de selecție pentru autoturismele ce se deplasează spre interiorul cartierelor. Benzile de selecție introduse au scopul de a separa traficul auto în punctele în care autovehiculele se încadrează la dreapta, astfel fluidizându-se traficul pe bulevardul principal. „Colegii de la amenajarea amenajarea spațiului verde caută soluții pentru relocarea în alte zone a arborilor marcați. Cei ce nu vor putea fi relocaţi vor fi din păcate tăiaţi. Toate proiectele municipalităţii au şi obiectivul de a creşte numărul arborilor în zonele în care se intervine. Avem în vedere plantarea a 500 de noi copaci în toate zonele oraşului“, spune edilul.

Când este gata tronsonul din Govândari?

Pe tronsonul Kaufland-Victoria, lucrările de pregătire pentru montarea căii de rulare au fost finalizate. În 12 octombrie va începe turnarea suprafeței de susținere pentru noua cale de rulare și montarea șinelor de tramvai, pe sensul Centru – Kaufland. În paralel, pe sensul opus, se lucrează deja la introducerea noii magistrale de alimentare cu apă, compusă din fontă ductilă, un material nou ce are garanție de 100 de ani. După finalizarea acestor lucrări va începe montarea șinei și pe acest sens de circulație. „Vestea bună e că tronsonul Kaufland-Triaj, inclusiv pasajul Triaj, va fi redeschis circulaţiei în decembrie 2022“, a precizat Nelu Popa.

Reşiţenii nu plătesc taxe pentru acest proiect

Finanțarea acestui proiect se face din surse externe, fonduri europene și guvernamentale, în proporție de 98%. Contribuția municipalității din bugetul local este de 2%. „Nu va creşte niciun impozit sau taxă locală pentru acest proiect. Speculațiile tendențioase răspândite prin conturi false sau prin grija unor consilieri locali de opoziție au obiectivul de a denatura situația reală și de a induce o stare de neliniște cetățenilor. De ce se procedează așa? Pentru că respectivii nu au știut NICIODATĂ să contribuie cu adevărat la modernizarea orașului nostru și speră să obțină capital politic prin crearea unor mecanisme de denigrare, apelând la declarații alarmiste și folosindu-se de conturi false pentru a răspândi informații denaturate către reșițeni“, a concluzionat primarul Reşiţei.

JCS-N.C.