CARAŞ-SEVERIN – În urmă cu ceva timp, relatam despre sesizarea depusă la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva primarului comunei Forotic, Alexandru…
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, a semnat autorizaţia de construire pentru aceste lucrări!
CARANSEBEȘ – E captura de început de săptămână a polițiștilor caransebeșeni, care au luat la verificat străzile municipiului!
DALBOȘEȚ – Considerat un adevărat număr 10, stângaciul de aproape 16 ani, remarcat în 2017 și de Universitatea Craiova, va beneficia de o bursă sportivă la clubul timișorean!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea vrea să ridice o nouă creșă/grădiniță în zona Racoviță, lângă serele primăriei!
CARAŞ-SEVERIN – Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) are cea mai mare afacere din Caraş-Severin, de patru ani încoace. La ora actuală, potrivit managerului Cătălin Tischer, Sumitomo Bordnetze are 7200 de angajaţi, dintre care 1300 sunt la Buchin, sediul social al firmei fiind tot acolo!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Protocolul de implementare a investiției a fost aprobat joi în Consiliul Local Reșița. Documentul a fost semnat zilele trecute de către conducerea CFR Infrastructură în urma ordinului semnat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi publicat, tot joi, în Monitorul Oficial!
REŞIŢA – 13 proiecte au fost depuse până acum la ediția pilot de bugetare participativă, dar mai e timp până luni!
REŞIŢA – Spre deosebire de alte localităţi din ţară în care ghişeele de taxe şi impozite au fost deschise încă din dimineaţa zilei din 3 ianuarie, iar în unele cazuri au fost chiar luate cu asalt, la noi, în municipiul reşedinţă de judeţ, momentul a fost amânat pentru 15 ianuarie!
CARANSEBEȘ – Luna trecută s-au împlinit 120 de ani de când s-a pus piatra de temelie a edificiului care adăposteşte, azi, administraţia locală a municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului!
REȘIȚA – Cel mai bun marcator al rosso-nerilor din sezonul recent încheiat, din păcate cu ratarea promovării în Liga 2, și-a găsit repede echipă și a ajuns la Concorda Chiajna. Atacantul senegalez a declarat pentru Gazeta Sporturilor că eșecul cu CSM Reșița l-a învățat să fie cu adevărat umil!
CĂRBUNARI – Primăria Cărbunari asfaltează ultimele porțiuni de drum, însă led-urile sunt interzise de AFM!
CARANSEBEȘ – Proiectanții noului terminal de pe Aeroportul Banat Caransebeș au vorbit pentru Defense România, un site specializat în apărare, intelligence și tehnologie militară, despre ideea omului de afaceri Gabriel Olariu de a dezvolta infrastructura aeroportuară!
CARANSEBEȘ – Deși Sorin Grindeanu spunea recent că Felix Borcean, ca lider „de facto” al PSD Caransebeș, are mână liberă în a-și creiona echipa, în momentul de față „interimarul” Luca Mălăiescu e cel care trage sforile și face legea în ce privește organele de conducere ale organizației!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul și reprezentanții companiei au aruncat împreună un ochi pe gradul de umplere a lacurilor, îngrijorați de impactul major al condițiilor meteo din ultima perioadă, și au vorbit despre producția de energie și investițiile inclusiv în întreținere!
BĂUȚAR – Lucrările aflate în prezent în execuție vizează pietruirea și asfaltarea a aproximativ 18 km de drumuri, grație unui proiect în valoare de 5 milioane de lei, finanțat prin PNDL 2!
REȘIȚA – Maestrul FIDE Dinu-Simi Suciu, caransebeșeanul legitimat acum la CS Muncitoresc Reșița, a obținut locul 3 și medalia de bronz la Campionatul Național de șah clasic, la categoria veterani +50!
MUNTELE MIC – Pentru acest weekend, weRIDE vă propune o nouă aventură cu bicicletele pe munte, la răcoare și aer curat. Mai ales că mersul cu bicicleta sau o plimbare în aer liber nu au făcut rău nimănui, niciodată, fie om sau mediu înconjurător!
REȘIȚA – Este apelul pe care primăria îl adresează participanților la trafic!
