CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a pierdut duminică, 10 aprilie, scor 0-2, jocul din deplasare cu CS Pandurii Lignitul Târgu…
ROMÂNIA. Incidentul petrecut la meciul de fotbal dintre echipa naţională a României și o echipă a unei provincii din Republica Serbia (câștigat de noi cu 2-0), pe numele ei Kosovo, a născut mari controverse … iar efectele se vor vedea în timp. Un subiect care ar putea aduce selecționatei noastre o penalizare pecuniară și chiar următorul meci de acasă să fie jucat fără spectatori!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, Mihaela Drăgilă, primarul comunei Lăpuşnicu Mare, a semnat la Ministerul Dezvoltării contractele pentru două proiecte în valoare totală de peste 10 milioane de lei!
MOLDOVA NOUĂ – Asta precizează primarul Ion Chisăliţă într-un punct de vedere prin care susţine poziţia Confederaţiei Sindicale Meridian vizavi de investiţiile în mineritul românesc. Preşedintele CJ, Romeo Dunca, se va întâlni şi cu premierul României pentru acest subiect!
LUPAC – Ciurul defect de la deponeu, care a împiedicat buna funcționare a acestuia, a fost înlocuit. Urmează un proces…
BĂUŢAR – Despre Via Transilvanica se vorbeşte tot mai mult în ultima vreme, poate şi fiindcă termenul la care proiectul Asociaţiei „Tăşuleasa Social” va fi inaugurat este tot mai aproape, cu fiecare zi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Mariana Brebenariu, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială „Marius Şandru“, este Profesorul Digital al Anului. Premiul i-a fost acordat în cadrul proiectului-pilot „Viitorul Digital“!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine cele două inițiative legislative PSD depuse în Parlament, prin care se dorește interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice!
REŞIŢA – Retragerea unor spitale de pe lista finanţărilor a fost cauzată de imaturitatea proiectelor, ceea ce la Reşiţa nu este cazul!
VEST – Încă o viață salvată din munți cu ajutorul elicopterului SMURD de la Caransebeș, spun cei de la Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au reușit performanța de a promova matematic în Liga Națională cu trei etape înainte de final, în urma victoriei de vineri, 8 aprilie, cu CSM Odorheiul Secuiesc, scor final 34-29, într-o Polivalentă aproape plină, cu un public care a adus aminte de vremurile frumoase ale handbalului reșițean!
CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a „spart gheața” și s-a impus vineri, 8 aprilie, cu scorul de 2-0, în jocul cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, din etapa a II-a a play-out-ului Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 9 aprilie, acasă, de la ora 17:00, cu CSM Deva, în etapa a II-a a play-off-ului de promovare al Ligii 3, Seria a VII-a!
REȘIȚA – Vineri, Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” (BJPI) Caraș-Severin le aruncă mănușa elevilor din Reșița care iubesc lectura. Aceștia sunt provocați la duel, în cadrul ediției din acest an a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărţilor”. Conform directoarei BJPI, Clara Constantin, până la toamnă „combatanții” se vor „lupta” cu… câte zece cărți destinate copiilor de 11-13 ani, respectiv adolescenților de 14-18 ani! Vineri, de la ora 10, are loc întâlnirea cu elevii Colegiului Național ,,Mircea Eliade”.…
CARAȘ-SEVERIN – ADR Vest va acorda cea mai mare sumă de până acum pentru formele noi de finanțare a companiilor. Start-up-urile cu produse și servicii inovative sau care folosesc tehnologii noi și IMM-urile vor la avea la dispoziție 37 de milioane de euro. Sunt propuse două instrumente de finanțare! „Nu mai puțin de 270 de milioane de euro ar putea ajunge la mediul de afaceri din Regiunea Vest în perioada 2021-2027 prin viitorul Program Operațional…
BUCUREȘTI – Meciul cu Guvernul României, jucat în deplasare de oțelarii de la Reșița și Slatina, s-a încheiat cu rezultatul așteptat. De luni se vor debloca conturile atât pentru plata salariilor, dar și pentru intrările necesare ca urmare a vânzării produselor. Toate plățile și livrările de produse se vor face însă sub supravegherea statului! În termen de zece zile, statul va impune un reprezentant în adunarea generală a societății. Impunerea se va face în baza…
REŞIŢA – Aceasta este valoarea bugetului Programului „Granturi Reşiţa-spaţiu cultural“ pe 2022!
BUCUREȘTI – După cum am scris încă de ieri, oțelarii reșițeni, alături de colegii lor de la Slatina, protestează în aceste momente la București! Oamenii vor deblocarea totală a conturilor TMK Artrom, demers pe care autoritățile statului îl tergiversează, punând în pericol funcționarea societății și locurile de muncă ale celor aproape 2.500 de angajați. Nemulțumirile oamenilor sunt cuprinse într-o scrisoare adresată primului ministru. Se speră că protestul de astăzi va aduce rezultatul dorit deoarece oțelarii nu vor să intre în șomaj tehnic. În…
CARANSEBEȘ – Nu toate, doar câteva care vor fi reabilitate energetic, asta dacă proiectul depus de Primăria Caransebeș va primi finanțare! Proiectul a ajuns zilele trecute pe masa aleșilor locali, care și-au dat acordul pentru a fi depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficienta energetica și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale. Cum aleșii locali nu au avut nimic de obiectat,…





