CARAȘ-SEVERIN – Din campionatul Ligii a IV-a din Caraș-Severin mai sunt de disputat șase etape, iar până în acest moment…
REȘIȚA – Cei doi, în vârstă de 32 și 44 de ani, sunt din Gorj și Suceava. Primul a fost surprins imediat, la fața locului, al doilea în timp ce încerca să părăsească teritoriul țării!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au continuat forma bună arătată în prima etapă și au câștigat și deplasarea din Bănie, din etapa a II-a a Diviziei A, Seria A! Echipă pregătită de Marius Bahan a câștigat cu 32-23 (12-8) cu CS Universitatea Craiova și are maximum de puncte după două etape!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi au existat unele voci din PSD care au acuzat guvernul că primesc bani doar primăriile conduse de edili PNL, în Caraş-Severin în mai multe UAT-uri unde s-au decontat bani pentru lucrările pe PNDL, edilii sunt social-democrați!
REŞIŢA – Noul volum de versuri al poetului reşiţean a fost publicat de Editura Episcopiei Caransebeşului, cu binecuvântarea PS.Lucian. Titlul…
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat cantonamentul din Serbia cu un amical împotriva arabilor de la Al-Faisaly, joc pe care rosso-nerii l-au câștigat cu scorul de 2-0. Noii veniți Mura și Mediop au înscris pentru CSM Reșița. În primul amical din acest cantonament, Reșița a terminat la egalitate, scor 0-0, cu FK Mladost GAT Novi Sad!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Dieter János a descris sistemul hidrografic al Reșiței fără să fi fost implicat în realizarea lui. Se întâmpla în 1909, în cadrul unei comunicări pe care o susținea la conferințele inginerilor și arhitecților maghiari!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă Reșița intenționează să-și protejeze asfaltul turnat prin noile proiecte, județul caută să descongestioneze traficul rutier în weekend, de coloanele făcute după camioane, mai ales în zonele turistice sau cu un asemenea potențial turistic!
CARAȘ-SEVERIN – De la reprezentanții Poliției județului am putut afla că străzile sunt mai sigure și climatul public mai liniștit, chiar dacă numărul celor care conduc sub diverse influențe a crescut!
CARANSEBEŞ – Deocamdată, tot în scripte, pentru că, faptic, nici urmă de rețele de gaz în localitatea ce aparține de municipiul Caransebeș, în ciuda promisiunilor făcute în ultimii 30 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Pe două roți. Este unul dintre proiectele de cicloturism luate în vizor de administrația județeană, în contextul aprobării pasului următor în realizarea a 500 de kilometri de trasee cicloturistice în județ!
REȘIȚA – În ciuda controverselor, Nicolae Comănescu și-a dus până la capăt proiectul din Parcul Tricolorului!
REȘIȚA – Rusalina Bona și Marius Tudor sunt doi dintre actorii Teatrului de Vest pe care regizorul Sandu Grecu i-a distribuit în comedia „Hoțul din pendulă”, de Dario Fo. Aceasta se joacă în premieră națională, la Reșița, marți, miercuri și joi, de la ora 19!
CARAȘ-SEVERIN – Interdicția este instituită din 24 aprilie, până în 7 iunie, pentru orice specii de pești, crustacee, moluște sau alte viețuitoare acvatice!
CARAȘ-SEVERIN – Este întrebarea la care au avut de răspuns zilele trecute factorii responsabili, în fața prefectului județului!
FOROTIC – În parteneriat cu administraţia locală din Doclin, Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, a depus cererea de finanţare pentru înfiinţarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale!
BERZOVIA – După ce-a pus pușca-n cui, belgianul Vincent Dubuisson s-a apucat de agricultură la Berzovia!
CARAȘ-SEVERIN – E-Distribuție a investit 500.000 de euro în stații de transformare din trei regiuni, printre care și Banatul. Conform celor comunicate de operatorul energetic, acesta a instalat centrale fotovoltaice în stații din Muntenia, Dobrogea și Banat, mai exact la Oțelu Roșu!
CARAȘ-SEVERIN – Cu vârsta medie de 44 de ani, Caraș-Severin e pe locul 8 în țară în clasamentul „senectuții”!
