Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – În această dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Caraș – Severin efectuează 4 percheziții domiciliare într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă!

CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!

REȘIȚA – AquaCaraș e dispusă să remedieze problema, însă nu poate acoperi refacerile ulterioare. Scriem asta referitor la cele semnalate de dna Maria Pârvu, domiciliată în Piața Republicii, nr. 41, care ne-a vorbit despre pierderile de apă cu care se confruntă. Problemă despre care am scris deja, atunci când am sesizat conducerea AquaCaraș, directorul Gheorghe Filipescu promițând că o echipă a societății se va deplasa la fața locului!

ROMÂNIA – Extinderea Spațiului Schengen nu va avea loc pentru România și Bulgaria. La ședința Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) de joi, susținută la Bruxelles, Austria și Olanda au fost împotriva intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, deși Bucureștiul avea sprijinul Olandei. Olandezii nu au acceptat însă intrarea Bulgariei și cele două țări au fost analizate la pachet!

CARAȘ-SEVERIN – Controalele legate de articolele pirotehnice, derulate de polițiștii cărășeni, au înregistrat din nou rezultate la mijlocul acestei săptămâni, când au fost ridicate 85 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept! Au fost întocmite 3 dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept!